Măcelul masiv organizat de autorități și sprijinit de populație, împotriva minoritarilor de religie mozaică, avut loc la câteva zile după intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial de partea Axei, a dus la uciderea, între 27 și 29 iunie 1941, la Iași, a 13.266 de cetățeni români evrei.

Acest act nu a fost singular în România condusă de Ion Antonescu. Înainte de 21 iunie 1941 Jandarmeria a primit ordin de „curățire a terenului” de evrei în Basarabia și Bucovina. La 27 iunie, întreaga conducere a administrației locale, alături de prefectul județului Iași, colonelul Dumitru Captaru, comandantul garnizoanei, colonelul Constantin Lupu, chestorul poliției, colonelul Constantin Chirilovici precum și inspectori ai Siguranței Statului, Emil Gioseanu și Matei Cosma, au ordonat percheziții în locuințele evreilor. Dovezile arată că Ion Antonescu a telefonat colonelului Lupu, ordonându-i să „curețe Iașul de evrei”.

Crimele realizate de reprezentanți ai Statului au avut tot felul de motivații. Spre exemplu, soldații români din divizia de la Iași au ucis peste 400 de evrei lângă Iași, la Sculeni, învinuindu-i că „au semnalizat sau pactizat cu inamicul bolșevic”. Poliția a fost ordonată să nu se amestece în operațiunea armatei. Domiciliile au fost jefuite, femeile violate, iar toate victimele obligate să își sape o groapă comună.

La Iași, pogromul a fost planificat și executat cu știrea comandamentului armatei germane cantonate în Iași. Pe seama acestora au încercat ulterior reprezentanții regimului Antonescu să plaseze întreaga responsabilitate a crimelor, lucru fals, chiar dacă soldați ai Germaniei hitleriste s-au oferit voluntar în masacru. Conform directivelor descoperite de istorici, pogromul a fost organizat și declanșat de:

• Regimentele 13 Dorobanți și 1 Transmisiuni din Divizia 14, aflate sub comanda generalului Gheorghe Stavrescu, locotenent-colonelului Gheorghe Barozzi, pretorul Armatei a 3-a, maiorului Nicolae Scriban, pretorul Diviziei 14, și maiorului Constantin Darie, șeful Poliției Militare.
• Garnizoana Iași, sub comanda colonelului Constantin Lupu și a comandantului Batalionului de jandarmi din oraș, maiorul Schipor.
• Jandarmeria județului: colonelul Gh. Bădescu, comandantul Jandarmeriei din Moldova și din județ, adjunctul său, locotenent-colonelul Nicolescu-Coca, și maiorul Vasiliu, comandantul Legiunii mobile de jandarmi.
• Poliția civilă: locotenent-colonelul Chirilovici, adjunctul sãu, inspectorul Leahu, și secretarul Chesturii, Gh. Stănciulescu.
• Siguranța: inspectorii Emil Gioseanu și Matei Cosma.
• Prefectura: locotenent-colonelul Dumitru Captaru, care nu a fost informat de pregătirea pogromului, și locotenent-colonelul Aristotel Alexandrescu, șeful Legiunii de jandarmi Iași, sub ordonața prefectului.
• Eșalonul Special.

Proporția pogromului nu ar fi fost la fel de mare dacă nu ar fi participat și mii de cetățeni români din Iași (nu toată populația) din toate păturile sociale ale orașului. Vecini, simpatizanți ai mișcărilor antisemite, tineri, muncitori, colegi de meserie, intelectuali, ingineri, oameni de afaceri, pensionari, militari în retragere, agenți sanitari, cu toții au contribuit, fie prin informații oferite fie direct prin ghidarea soldaților, participarea la furturile, violențele și crimele împotriva cetățenilor de religie mozaică.

Alături de Pogromul de la București, Pogromul de la Dorohoi, Pogromul de la Chișinău (cel din 1903 și cel din 1905), precum și Noaptea de cristal sunt câteva dintre masacrele împotriva populației românești de evrei până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. La Cimitirul evreiesc din Iași, unde au fost îngropați în gropi comune o mare parte din victimele Pogromului de la Iași, a fost ridicat un monument format din plăci de beton în formă de vagoane de tren

Monumentul este un simbol pentru celebrele “trenuri ale morții”, care circulau cu viteză redusă între diferite gări din Moldova, câteodată în direcții dus-întors. Dintre cele aproape 7.000 de persoane forțate în aceste trenuri, au supraviețuit asfixierii, foametei și deshidratării, aproape 1.700 de oameni. Nimeni nu avea voie să se apropie de trenurile când acestea ajungeau în gări, nici măcar pentru a scoate cadavrele sau a acorda vreun ajutor medical, umanitar. Deși există dovezi că a existat o acțiune de salvare, în gara Roman, prin intervenția energică a președintei Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici.