La data de 28 aprilie 1945, dictatorul Italiei, Benito Mussolini, a fost executat de partizanii anti-fasciști în satul Giulino de Mezzegra din nordul Italiei. O zi mai târziu, corpul său și al altor lideri fasciști au fost aduse în Milan și expuse într-o piață publică din oraș drept avertisment pentru cei care încă mai luptau pentru Il Duce și Hitler în Italia.

Chiar dacă regimul de teroare al lui Mussolini fusese destituit în 1943 odată cu avansarea trupelor Aliate dinspre Sudul Italiei, fondatorul fascismului a fost evadat din închisoare de către soldații naziști și instalat în fruntea unui guvern-marionetă în nordul Italiei, controlat de trupele celui de-al Treilea Reich.

Pe măsură ce mai multă parte a Italiei a fost eliberată de forțele partizane și aliate, în primăvara anului 1945 Il Duce a încercat să fugă în Elveția deghizat în uniformă germană. Dar a fost văzut de un membru al rezistenței anti-fasciste și prins. Alături de alți lideri fasciști și amantei sale, Mussolini a fost executat lângă lacul Como.

La 29 aprilie 1945, cadavrele lui Mussolini, Petacci și ale celorlalți fasciști executați au fost încărcați într-o dubă și mutate spre sud, la Milan. La ora 3:00 dimineața, cadavrele au fost aruncate pe jos în Piazzale Loreto. Piața a fost redenumită „Piazza Quindici Martiri” (Piața celor Cincisprezece Martiri) în cinstea celor 15 partizani italieni executați public cu un an în urmă de către Gestapo, faptă pe care Mussolini ar fi comentat-o în felul următor: „pentru sângele din Piazzale Loreto, vom plăti scump.”

Cadavrele lor au rămas atârnate cu capul în jos pe acoperișul benzinăriei Esso, unde au fost lovite cu picioarele și scuipate de către mulțimea adunată în oraș. Pe lângă răzbunarea menționată mai sus, expunerea publică a fost motivată drept o descurajare a fasciștilor în a continua lupta pentru Axă. Pe 30 aprilie, Adolf Hitler, împreună cu soția sa de o zi, Eva Braun, s-au sinucis în buncărul din Berlin pentru a evita capturarea și execuția de către trupele aliate.