10 ani de la ocuparea Facultății de Istorie din București (24 – 28 noiembrie 2011) (FOTO)

Cu prilejul împlinirii unui deceniu de la momentul ocupării Facultății de Istorie din București, istoricul Mihai Burcea a publicat câteva fotografii inedite și relatări de la acel eveniment, desfășurat în inima Capitalei, cu două luni înaintea izbucnirii protestelor anti-austeritate din Piața Universității, în ianuarie 2012.


Acțiunea inițiată de organizația „Miliția Spirituală”, la care a contribuit un nucleu de studenți din Facultatea de Istorie a Universității București precum și activiști și activiste de la „Biblioteca Alternativă”, a demarat după încheierea unei dezbateri publice („Universitatea și rolul ei civic”), în amfiteatrul „Vasile Pârvan”. La acel eveniment au participat ca invitați antropologul Vintilă Mihăilescu (SNSPA), istoricul Carol Căpiță (FIUB), eseistul Ciprian Șiulea (Criticatac) și jurnalistul Vlad Stoicescu.

În imagini apar studenți, activiști civici, cetățeni curioși (dornici de informare), artiști din sectorul cultural independent, jurnaliști, dar și cadre didactice din conducerea universității și a facultății (rectorul Ioan Pânzaru, decanul Vlad Nistor, Daniela Zaharia, Mircea Dumitru, Florin Țurcanu), care au luat parte la negocierile purtate cu ocupanții. De asemenea, se poate observa afișul dezbaterii dar și manifestul acțiunii „Istoria se ocupă și se dezbate”.

Printre cei invitați să susțină prelegeri în cadrul acțiunii de ocupare s-au numărat scriitorul Vasile Ernu, teoreticianul Ovidiu Țichindeleanu, activiștii Adrian Dohotaru și Istvan Szakats.

La discuții au participat diverși actori ai scenei publice, precum fostul premier Petre Roman, antropologul Claude Karnoouh sau ultraconservatorii Iulian Capsali și George Simion. Văzând că dezbaterile au în prim-plan educația și politicile sociale, dintr-o perspectivă progresistă, ultimii doi au părăsit dezamăgiți dezbaterile.

Fragment din Manifestul acțiunii. Ce doreau studenții?

Ocupăm universitatea nu pentru că e de bon-ton. Nu pentru că ne plictisim acasă sau suntem niște pierde-toamnă. Nu pentru că avem fantezii anarhiste. Nu pentru că deținem poziții în sistem și le simțim amenințate. Nu pentru că ne place sau nu ne place de vreun vremelnic decident politic. Nu pentru că spatele nostru e asigurat de interese obscure și subterane. Nu pentru că îi vrem ridicați pe unii pentru a se așeza alții. Nici măcar pentru că noi suntem majoritatea tăcută, în vreme ce ei au învățat că o minoritate gălăgioasă nu pierde niciodată.

Ocupăm universitatea pentru că istoria noastră de acum nu are niciun viitor. O ocupăm pentru că nu vrem să riscăm ca viitorul nostru să nu aibă, la rândul său, o istorie. O ocupăm pentru că educația și cunoașterea sunt bunuri de interes public, iar monopolul instituit asupra lor și pretențiile reformiste unidirecționale au forma și gustul unor orientări strict private.

Ocupăm universitatea pentru că nu o mai vrem o simplă fabrică de corporatiști, echipați cu mijloacele satisfacerii unor obligații sociale, dar complet lipsiți de conștientizarea propriilor drepturi civice.

Ocupăm universitatea pentru că, de fapt, o revendicăm. Vrem să fie ceea ce n-a fost niciodată: un spațiu dinamic capabil să gândească prezentul și să imagineze viitorul.

Ocupăm universitatea pentru că e a noastră și pentru că a fost adusă într-un stadiu în care diferențele dintre competență și șmecherie, dintre curățenie și jeg nu mai sunt vizibile. Un spațiu care ar trebui să cazeze valori a ajuns o marcă a relativismului, promiscuității și nepăsării.

Acțiunea protestatarilor a fost, conform spuselor acestora, o simplă chestiune de voință și inteligență. Prea mult ignorat, în sistemul de educație din România au dominat autocrația și unanimitatea, iar prea mult timp s-a stat sub semnul erorii, al improvizației, al lui „merge și-asa”. Studenții subliniau că acțiunea nu a stat sub semnul forței, pentru că aceștia reprezintă doar o parte a majorității tăcute și slabe tocmai pentru că a tăcut până acum.

Cei puternici, oamenii ministerelor și ai palatelor, oamenii birourilor confortabile lipsite totuși de vedere la viață, oamenii minorității gălăgioase și agresive sunt incapabili, după ce au făcut mult, să facă mai puțin. Îi vom ajuta noi. N-avem la îndemână decât materia primă a drepturilor și libertăților individuale. Și un coșmar despre cum ar putea arăta România următorilor 21 de ani, dacă continuăm să visăm în tăcere”.

Timp de 100 de ore, amfiteatrul Vasile Pârvan al Facultății de Istorie din București a fost locul privilegiat al dezbaterii, au comunicat organizatorii acțiunii printr-un comunicat la sfârșitul evenimentul de ocupare. În jur de 500 de persoane, studenți, profesori și membri ai societății civile au dovedit că se poate depăși non-acțiunea, pasivitatea și logica beneficiului imediat și individual.

Problema nu s-a pus sub forma a ceea ce obțin protestatarii dacă acționează, ci ce se întâmplă dacă nu acționează. Non-acțiunea este în sine un mesaj, spuneau aceștia și anume că legitimează practicile abuzive, ineficiente și non-etice din societate.

Solidaritatea, participarea și identificarea de soluții au fost principiile de bază ale dezbaterii. 100 de ore de «Istoria se ocupă și se dezbate» s-au încheiat. Continuă «Universitatea se ocupă și se dezbate»”.

Organizatorii nu au permis accesul la dezbateri televiziunilor care „asediau” Palatul Universității, pentru a nu le crea o stare de disconfort participanților. Participarea din timpul evenimentului de ocupare a arătat, acum un deceniu, că non-acțiunea nu e un dat inevitabil în spațiul public românesc, mai precizează istoricul.