Regele Carol I și Regina Elisabeta, alături de fruntașii politici ai țării, consfințeau actul fundamental al istoriei României moderne și contemporane, cu câteva luni înainte de încoronarea care a fost stabilită la data de 10 mai în București, ceremonialul fiind ales după modelul folosit la încoronarea regelui Leopold al II-lea al Belgiei. Acest eveniment este mai puțin comentat și detaliat de către istoria populară, însă își are locul său merituos în orânduirea țării.

---

La data de 14/26 martie 1881, Parlamentul României a votat în unanimitate pentru „înălțarea principatelor române la gradul de Regat și a hotărât ziua de 10 mai, care era Ziua Independenței, să fie cea în care să se facă Încoronarea”. Conform cu Ioan Scurtu („Monarhia Constitutională in România 1866”, 1947), ca reacție la faptul că Titu Maiorescu îi acuză, la 13 martie 1881, pe liberali că „în fundul sufletului lor sunt republicani” aceștia dovedesc drept nefondată acuzația și depun pe 14 martie 1881 proiectul de lege prin care Parlamentul, în virtutea dreptului de suveranitate a națiunii, „Proclamă ca rege al României pe Alteța Sa Regală Prințul Carol I”. În Raportul Consiliului de Miniștri privind legea se preciza că „România, constituțională în Regat, completează și încoronează opera regenerării sale.”

Documentul de 68 cm pe 53 cm este decorat pe laturi cu figurile domnitorilor principatelor, a busturilor lui Decebal și Traian, scena bătăliei lui Vlad Țepeș împotriva lui Mehmed al II-lea (1462), bătăliei de la Călugăreni (1595), precum și momentul Unirii Principatelor (1859).

În actul de proclamare sunt menționate evenimentele importante care a făcut posibilă acea desăvârșire a organizării țării. De la venirea în fruntea Principateleor în 1866 după plebiscitul din același an, la efectele legislative din timpul războiului Ruso-Turc în care România, Serbia și Muntenegru și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman, aceste date sunt precizate succint.

NOĬ CAROL I. REGE AL ROMÂNIEĬ, condusŭ de mâna lui Dumnezeŭ și de destinele vitézuluĭ și înțeleptuluĭ poporŭ românŭ, amŭ făcutŭ, în 10/22 Maiŭ 1866, intrarea Nóstră în capitala Bucurescĭ. Vocea poporuluĭ Ne-a chiămatŭ la domnia țerilorŭ unite Moldova și Țéra Românéscă prin plebiscitulŭ dela 8/20 Apriliŭ 1866 (în zioa aniversală a nascerei Nóstre dela 8/20 Apriliŭ 1839) și prin votulŭ datŭ de Adunarea electivă la 1/13 Maiŭ același anŭ.

Asigurândŭ națiunii române, prin Constituțiunea dela 30 Iuliŭ 1866, libertățile și drepturile sale, Noi amŭ pututŭ trece, în fruntea acestui poporŭ, prin ḑile de nevoi, învingêndŭ tóte greutățile, astfelŭ că, la 1877 Maiŭ 10/22, Corpurile legiuitóre aŭ proclamatŭ independența țerei.

Documentul semnat nu doar de cuplul regal ci și de toate oficialitățile Statului menționează sacrificiul soldaților și locațiile în care soarta Războiului de Independență a fost stabilită, iar declarația anterior menționată a rămas valabilă și după încheierea conflictelor armate. Sublinierea intrării în rândul „Regatelor Europei” este importantă pentru că stabilește noua apartenență a României.

Curându apoĭ Dumnezeŭ, care singurŭ dă victoriele, a condusŭ oștirea nóstră peste Dunăre în 17 Iuliŭ 1877, și drapelele nóstre s’au încununatŭ de lauri la Calafatŭ, Nicopole, Rahova, Smîrdanŭ, Grivița, Opanezŭ și în 28 Novembre același anŭ prin luarea Plevnei, făcêndŭ ca vechia vitejie românéscă să consacre pe câmpiele Bulgarieĭ votulŭ unanimŭ alŭ Adunărilorŭ.

Sângele generosŭ românescŭ, vĕrsatŭ pentru apĕrarea și independința patrieĭ, a aflatŭ rĕsplătirea sa în ḑiua de 14/26 Martie 1881. Adunările legiuitóre, în dorința de a da statuluĭ românŭ, născutŭ din contopirea principatelorŭ Moldova și Țéra Românéscă, o asigurare și maĭ deplină și o manifestare și mai strălucită a individualitățiĭ sale, au proclamatŭ intrarea Românieĭ între Regatele Europeĭ.

Mai mult chiar, se precizează într-unul din paragrafele din urmă faptul că materialul ales pentru confecționarea coroanei este de fapt oțel dintr-un tun confiscat de la Otomani în bătălia de la Plevna, subliniindu-se că nu pietrele prețioase împodobesc capetele regale ale României ci jertfa soldaților săi.

Coróna Regală, pe care Țéra o pune astăzĭ pre fruntea Nóstră, este făcută în arsenalulŭ ósteĭ din oțelulŭ unuĭ tunŭ luatŭ dela neamicŭ la Plevna în ziua de 28 Novembre 1877, și este stropitŭ cu sângele eroilorŭ căzuți pentru independență. Coróna de aurŭ ce Țéra pune astăzĭ pre fruntea primeĭ sale Regine, nu e împodobită cu petre scumpe, dar faptele reginelorŭ cari vorŭ purta simpla corónă de aurŭ a Regineĭ Elisabeta vorŭ face strălucirea eĭ.

Sursa: Familia Regală a României