În dimineața zilei de 21 decembrie 1989, în loc să înceapă lucrul muncitorii din Întreprinderea de Orologerie Industrială (IOI) au ieșit la ora 7:39 în mod organizat în stradă ca să manifesteze împotriva regimului condus de Nicolae Ceaușescu. Aradul se alătura astfel mișcărilor de protest din Timișoara care începuseră în 16 decembrie și care aveau să ducă la căderea dictaturii în România.

• 

• 

Chiar dacă timișorenii s-au organizat ca reacție la evacuarea pastorului Laszlo Tőkés, după o zi și un răspuns nesatisfăcător din partea autorităților locale, mișcările s-au transformat în proteste anti-guvernamentale. De data aceasta răspunsul autorităților a fost violent, fiind bătute, arestate și ucise multe persoane, fiind declarată starea de urgență și întreg orașul blocat. Chiar dacă versiunea oficială a Statului era alta, arădenii puteau afla în mod direct de la cunoscuți ce se întâmplase și încă se întâmpla în Timișoara cu câteva zile înainte de Crăciun.

În 20 decembrie arădenii au „testat terenul”, în 21 decembrie au ieșit în plin protest.

Încă din după-amiaza zilei de 20 decembrie numeroşi arădeni s-au adunat în grupuri răzleţe plimbându-se tăcuţi pe străzile din municipiu, însă 21 decembrie rămâne drept ziua în care muncitorii au ieșit în protest împotriva regimului, și nu în acele adunări populare de susținere pe care organele de partid şi de stat le ordonaseră. Conform cu relatările celor angajați atunci, în multe întreprinderi întreruperile curentului electric, care puteau dura și mai mult decât o oră, au fost un prilej bun de a discuta despre ce se întâmpla în Timișoara fără a trezi suspiciuni.

În ziua de 21, odată plecați de la Orologerie, liderul muncitorilor, Dănilă Onofrei, a condus grupul organizat pentru a fi cât mai vizibili în traseul către Uzina de Strunguri, grupului inițial al IOI alăturându-se muncitori și muncitoare din celelalte întreprinderi mari din Arad, cum ar fi UTA, Fabrica de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului, toți aceștia pornind în marș spre centrul orașului.

Protestatarii au fost întâmpinați de un baraj al armatei cu focuri de armă înspre cer. Muncitorii nu s-au speriat, ci au înaintat până în fața soldaților. Esențial a fost ca manifestația să rămână una pașnică. Palatul Administrativ a fost înconjurat de taburi și armată, autoritățile Statului fiind pregătite – tocmai din cauza proximității cu Timișoara – pentru un astfel de eveniment.

Lozinci precum „Jos Ceaușescu!”, „Armata e cu noi!”, și „Fără violență!”, erau scandate în piața plină de aproape 80.000 de persoane.

Pe parcursul marşului și scandărilor, în mulţime s-au ivit mai mulți lideri, printre aceștia și Valentin Voicilă, tânăr actor al Teatrului de Stat din Arad. În orele de protest, acesta devenise un conducător acceptat de toţi manifestanţii, care și-a asumat rolul de a media ambele tabere.

Tot timpul ne-a fost teamă că printre noi s-ar fi putut strecura anumiţi agenti provocatori care să-i instige pe oamenii noştri la violenţă. Eram foarte constienţi că, dacă un singur soldat ar fi fost rănit, armata ar fi ieşit din expectativă şi ne-ar fi atacat dur. Într-o astfel de situaţie, şi la noi s-ar fi declanşat o baie de sânge, la fel ca în restul ţării.

Valentin Voicilă

Cu răbdare, tact și diplomaţie, atât protestatarii cât și militarii au evitat un conflict deschis şi în acea perioadă nu s-a înregistrat victime în Arad, cum se întâmplase la Timișoara.

Final sângeros după fuga lui Ceaușescu

Echilibrul fragil pașnic a fost menţinut pe parcursul zilelor de protest și inclusiv după ce regimul Ceauşescu a picat. În Arad au murit 19 oameni, iar alţi 38 au fost răniţi în lupta cu teroriştii pe care nu îi putea identifica nimeni (nici astăzi), începând cu noaptea de 22 decembrie, după ce Ceaușescu fugise de pe clădirea Comitetului Central din București. Acestor victime li se adaugă alţi 4 oameni, originari din Arad, care au murit pe parcursul Revoluției în alte oraşe ale României. Până la ora fugii cuplului Ceaușescu se înregistraseră deja 126 victime și 1.107 persoane rănite.