La 23 noiembrie 1909, mai mult de 20.000 de femei, majoritatea adolescente și tinere, imigrante și vorbitoare de idiș, au început o grevă generală în industria textilă din SUA. Protestul a început în New York, a durat 11 săptămâni și a , fiind debutul unor manifestații pentru drepturi ale muncitorilor ce au durat aproape 5 ani.

Supranumită Revolta celor 20.000, mișcarea care a culminat cu greva generală își are originile în greve spontane din sezonul vară-toamnă a anului 1909. Acțiunile erau organizate împotriva Companiei Leiserson, a fraților Rosen și a Companiei Triangle Shirtwaist, cel mai mare producător de tricouri din New York. Nemulțumirile aveau legătură cu salariile mici, orele lungi de lucru, siguranța la locul de muncă și abuzurile suferite în mod specific de femei (cum ar fi avansuri sexuale nedorite, amenințări și intruziuni în viața privată).

Încă de la început, tinerile greviste s-au confruntat cu opoziție din 3 părți: patronii, poliția și instanțele. Triangle și Leiserson au angajat chiar tâlhari și prostituate să abuzeze greviștii, adesea cu ajutorul polițiștilor care apoi i-au arestat pe greviști ieșiți în solidaritate, acuzându-i de violențe. Cu toate acestea, la începutul lunii noiembrie, protestatarele asistate de diverse organizații sindicale, organizații ebraice (ex: United Hebrew Trades) sau ale socialiștilor din SUA, aproape și-a epuizat fondul de grevă, iar mulți dintre greviste au ales să se întoarcă la locul de muncă.

Sunt o fată muncitoare, una dintre cele care sunt în grevă împotriva condițiilor intolerabile. M-am săturat să ascult vorbitorii care vorbesc în termeni generali. Ceea ce suntem aici pentru a decide este dacă vom face grevă sau nu. Ofer o rezoluție ca o grevă generală să fie declarată – acum!

Clara Lemlich Shavelson, 23 de ani, 22 noiembrie 1909

În dimineața următoare rostirii discursului de mai sus, aproximativ 15.000 de muncitori din industria textilă au ieșit în stradă. Până seara, numărul greviștilor ajunsese la peste 20.000, dintre aceștia 70% fiind femei. De-a lungul celor 11 săptămâni de grevă, arestările și hărțuirea au continuat fără întrerupere. Într-o lună, 723 de persoane au fost arestate și 19 condamnate la locul de muncă! Cauțiunea a fost în medie de 2.500 de dolari pe zi, iar amenzile au totalizat 5.000 de dolari. În general, greva a costat 100.000 de dolari, iar tânăra menționată anterior, Clara Lemlich, a avut 6 coaste rupte și a fost arestată de 17 ori.

Cu toată represiunea împotriva lor, greva nu și-a atins toate obiectivele, însă o parte importantă din revendicări au fost obținute. Greva generală a fost anulată fără fast la 15 februarie 1910, cu aproximativ 1.000 de muncitori încă în stradă. Au fost obținute însă drepturi demne de menționat: o săptămână de lucru de 52 ore, cel puțin 4 zile libere de sărbătoare plătite pe an, fără discriminare împotriva celor care fac parte dintr-un sindicat, împărțirea egală a muncii în timpul anotimpurilor slabe, precum și negocierea salariilor cu angajații.

Greva a pus bazele sindicalismului industrial în industria confecțiilor. A fost cea mai mare grevă a femeilor din istoria SUA. Curajul, solidaritatea și tenacitatea tinerilor greviști au forțat conducerea predominant masculină din industria textilelor să își revizuiască prejudecățile înrădăcinate împotriva organizării femeilor. Local 25, organizația sindicală care a demarat greva își crescuse numărul de membri de la 100 la 10.000 în doar câteva luni! Inspirați de evenimentele din noiembrie 1909, ceilalți muncitori din industria textilă au început să se revolte și au organizat la rândul lor greve pe întreg teritoriul SUA în anii ce au urmat.