10 octombrie 1937: lupta britanicilor obișnuiți cu fasciștii din interiorul țării

Privind istoria sumar și mai ales în contextul unor forțe beligerante este ușor de crezut că anumite țări erau în totalitate de o anumite orientare politică și altele nu. Realitatea, la fel ca în cazul unor scenarii electorale din prezent, este mult mai complexă. Chiar dacă rezultatul unui scrutin prezintă o anumită forță politică drept câștigătoare, acest lucru nu presupune automat că celalte opțiuni ale cetățenilor sunt invalidate sau că ele nu au existat, inclusiv dacă aceste opțiuni au fost unele extremiste. Acesta este și cazul opțiunilor fasciste dinaintea izbucnirii celui de-al doilea Război Mondial, prezente în țara care avea să rămână singurul inamic al dominației lui Hitler asupra continentului european.
În Regatul Unit, aristocratul și liderul fascist Sir Oswald Mosley este cunoscut pentru susținerea sa oferită acestui val de ură pe care îl presupunea și încă îl presupune fascismul. Însă acestuia nu i-a fost ușor să-și organizeze propriile manifestații ca ale lui Hitler pentru că activiștii anti-fasciști din Liverpool i-au oferit o lecție dură. Îtr-un eveniment organizat în octombrie 1937, Mosley a fost lovit cu pietre de către protestatarii adunați pe stradă, înainte ca acesta să le vorbească susținătorilor săi filo-naziști.

O singură lovitură direct în tâmplă l-a lăsat inconștient pe fostul membru al Parlamentului care urma să se adreseze mulțimii adunate în Queens Drive, Liverpool. Acesta se urcase pe o dubiță pentru a vorbi fasciștilor pe care i-a mobilizat în acel loc. Însă pietrele aruncate de către protestatari au stopat orice discurs al liderului Uniunii Fasciștilor Britanici care a și fost spitalizat ca urmare a incidentului.
Chiar dacă regimul lui Hitler din Germania nu era în mod deschis un inamic al Regatului Unit în 1937 și în ciuda retoricii extremiste a fasciștilor, manifestarea organizată de Mosley a fost lăsată de către autorități să se desfășoare. După atacul cu pietre poliția călare ce aștepta într-o locație vecină cu Queens Drive, a intrat în forță în încleștarea dintre protestatari și fasciști.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în anii 60, lupta britanicilor cu fasciștii din interiorul țării avea să continue. În această luptă s-au implicat mulți veterani de război, persoane de religie mozaică și nu numai.