[INFOGRAFIC] 1,92% – Testări COVID-19 în România la 25 mai 2020

Până la această dată, 368.482 de oameni au fost testați pe teritoriul României pentru noul coronavirus. Acest număr reprezintă 1,92% din totalul populației. Dacă săptămâna trecută media era de 7.343 teste / zi, la 25 mai s-a raportat că aceasta s-a ridicat la 7.834 de teste însă mult sub nivelul anunțat de Guvernul Orban de 15.000 / zi.

În topul statelor din Europa*, țara noastră ocupă poziția 32 din 44. Raportările României sunt puse sub semnul întrebării de către public, existând necorcondanțe între cifrele anunțate pe parcursul săptămânilor. Acest lucru este îngreunat și de testările efectuate contra cost, chiar de către spitalele de stat.

Testările efectuate ar trebui să arate dimensiunea răspândirii virusului și zonele unde autoritățile trebuie să acționeze. Având în vedere rata foarte înceată în care se efectuează, nu este de mirare că au fost identificate, odată cu relaxarea măsurilor de restricție a circulației, noi focare de infecție în România, atât în mediul privat cât și cel medical.

*UE27, SEE (Islanda, Norvegia, Liechtenstein), Marea Britanie, Elveția, Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Albania, Macedonia de Nord, Moldova, Ucraina, Belarus

  1. Pingback: [INFOGRAFIC] 2,30% – Testări COVID-19 în România la 1 iunie 2020 – Independentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *