Fizicienii au identificat o nouă stare a materiei, ascunsă în transformările misterioase care au loc între stările lichide și solide ale sticlei. Aceasta prezintă un comportament la nivel microscopic care nu a mai fost văzut până acum, fiind marcată astfel ca stare a materiei separată de fenomenele observate anterior.
În lucrarea „Observarea sticlei lichide în suspensii de coloizi elipsoidali”, Jörg Roller, Aleena Laganapan, Janne-Mieke Meijer, Matthias Fuchs și Andreas Zumbusch, au denumit noua stare „sticlă lichidă”. Aceasta pare să existe între un solid și un coloid (cum ar fi un gel): amestecuri omogene cu particule care sunt microscopice, dar încă mai mari decât atomii și moleculele și mai ușor de studiat. În acest caz, au fost creați și amestecați mici coloizi elipsoidali din plastic, pe măsură, într-un solvent.
Experimentele desfășurate la Universitatea din Konstanz (Germania) oferă genul de dovezi pe care comunitatea științifică o urmărește de mulți ani, această stare fiind prezisă de cercetători de câteva decenii. Când materialele se transformă din lichide în solide, moleculele lor se aliniază de obicei pentru a forma un model cristalin. Nu la fel se întâmplă și cu sticla, motiv pentru care oamenii de știință sunt atât de dornici să o analizeze și să o deconstruiască.
Cu sticla și materiale asemănătoare sticlei, moleculele sunt blocate sau înghețate într-o stare dezordonată. Folosind coloizi elipsoidici mai degrabă decât formele sferice standard, aceste rotații blocate ar putea fi observate. Particulele s-au grupat împreună în grupuri cu orientări similare, care apoi s-au obstrucționat reciproc în interiorul materialului.
În sticla lichidă, oamenii de știință au observat un lucru interesant: coloizii se puteau mișca dar nu se puteau roti. Aică aveau mai multă flexibilitate decât moleculele din sticlă, dar nu suficient pentru a le face comparabile cu materialele obișnuite care au fost deja studiate pe larg până în prezent.
Deși au dovedit starea de sticlă lichidă, pe care oamenii de știință o prezic de 20 de ani, cercetarea din Germania lasă o mulțime de alte întrebări ale comunității științifice încă ne-explorate. Autorii consideră că aportul adus de aceșita poate ajuta la înțelegerea modului de funcționare a tranzițiilor de sticlă de cele mai mici dimensiuni.
