Eurostat informează că în 2019, la nivelul Uniunii Europene 17,2% din populație locuia în gospodării supraaglomerate, adică nu dispun de suficiente camere în comparație cu dimensiunea gospodăriei. Gospodăriile supraaglomerate se pot simți și mai mici în contextul pandemiei cu coronavirus, când copiii se joacă în aceeași cameră cu părinții care încearcă să lucreze în regim de telemuncă. Mai mult, mediile supraaglomerate pot prezenta un risc mai mare de răspândire a virusului.

Rata supraaglomerării este definită ca procentul populației care trăiește într-o gospodărie supraaglomerată. O persoană este considerată ca locuind într-o gospodărie supraaglomerată dacă aceasta nu are la dispoziție un număr minim de camere egal cu:

 o cameră pentru gospodărie;
 o cameră pe cuplu în gospodărie;
 o cameră pentru fiecare persoană în vârstă de 18 ani sau mai mult;
 o cameră pe pereche de persoane singure de același sex între 12 și 17 ani;
 o cameră pentru fiecare persoană singură între 12 și 17 ani și neincluse în categoria anterioară;
 o cameră pe pereche de copii cu vârsta sub 12 ani.

Dintre statele membre UE, aproape jumătate din populația din România (45,8%) trăia în gospodării supraaglomerate. Acesta este și cazul pentru aproximativ două din cinci persoane din Letonia (42,2%), Bulgaria (41,1%), Croația (38,5%) și Polonia (37,6%). La capătul opus al scalei, cele mai scăzute rate de supraaglomerare s-au înregistrat în Cipru (2,2%), Irlanda (3,2%), Malta (3,7%) și Țările de Jos (4,8%). Privind anul precedent, această rată din populație scade ușor, însă nu destul pentru a se apropia măcar de media UE.

Întreaga Uniune nu este uniformă. Dacă în România, Polonia și alte state membre supraaglomerarea este o problemă, locuitul singur acasă zile în șir aduce alte provocări și probleme. În UE, aproape 1 din 3 persoane (32,7%) locuiau în locuințe subocupate în 2019. Adică locuințele în care trăiesc sunt considerate a fi prea mari (mai ales în ceea ce privește dormitoarele), pentru nevoile din gospodărie.