Zonele umede elimină eficient poluarea cu nitrați din apă, concluzionează oameni de știință din SUA, citați de revista Nature. O analiză recentă arată că acest efect ar putea fi crescut dacă s-ar viza restaurarea zonelor umede către surse de nitrați, iar astfel s-ar utiliza mai bine investițiile de conservare pentru a face față problemei persistente a poluării cu azot.
În zonele umede apa este prezentă aproape permanent, iar prin urmare proprietățile solurilor se diferențiază de cele ale uscatului. O zonă umedă poate fi considerată mlaștina, lacul, oaza, valea inundabilă, râul, lunca, pădurea de mangrove, plaja nisipoasă, estuarul sau turbăria. Activitățile umane au crescut însă cantitățile de compuși reactivi ai azotului în mediu. Supraabundanța rezultată a azotului reactiv are consecințe semnificative pentru ecosisteme, climă, sănătatea și bunăstarea oamenilor.
Efectele benefice ale zonelor umede asupra calității apei sunt bine documentate, iar zonele umede sunt utilizate pe scară largă atât în mediul urban, cât și în cel rural pentru a elimina poluarea cauzată de activitățile umane. Condițiile biogeochimice din zonele umede favorizează în special îndepărtarea nitraților, care este adesea forma dominantă de poluare cu azot în apă. Cu toate acestea, suprafața globală a zonelor umede s-a redus drastic în ultimii 200 ani iar pierderile continuă și în prezent, în ciuda unor protecții mai serioase și eforturi de conservare.
Nevoia pentru restaurarea zonelor umede
Îngrășămintele sunt cea mai mare sursă globală de intrări antropogene de azot. Acest lucru nu reprezintă o noutate, iar prin urmare oamenii au făcut eforturi intense pentru a reduce transferul azotului de la terenurile agricole la apele subterane și de suprafață. Rezultatele nu au fost tot timpul cele așteptate, ci mixte.
Cu toate acestea, nevoia de refacere a zonelor umede este clară. Ceea ce este dificil sunt calcularea contribuțiilor potențiale pe care restaurările le-ar putea aduce la eliminarea nitraților pentru bazinele hidrografice mari, prin intensificarea efectelor zonelor umede individuale. Și nu din cauza științei sau procedurilor aplicate, ci pentru că rezultatele calității apei sunt extrem de sensibile la distribuția geografică a zonelor umede în raport cu cea a surselor de azot.
Nature raportează că sursele de poluare cu azot fluvial din SUA sunt adesea separate spațial de zonele umede existente, care pot elimina azotatul din apă și arată că refacerea zonelor umede orientate către surse de azot produc beneficii substanțiale pentru calitatea apei din aval.
Investițiile pentru convertirea terenurilor mai utile decât cele de conservare
Cercetarea citată de Nature estimează că o strategie agresivă de creștere a suprafeței zonelor umede cu 10% în zonele agricole care au cea mai mare scurgere de azot ar avea un rezultat aproape dublu de eliminare a azotului decât nivelurile actuale.
Fiind nevoie de câteva miliarde de dolari în fiecare an pentru a converti o cantitate modestă de teren agricol productiv în zone umede ar putea crea probleme pentru decizia de investiție. Însă, cercetătorii atrag atenția că cheltuielile curente pentru conservare sunt probabil similare ca amploare și astfel reprioritizarea fondurilor pentru a viza mai eficient sursele de azot ar putea contribui la scăderea acestor costuri.