România se află pe primul loc în UE la productivitate ajustată la salarii. Pentru fiecare leu cheltuit pe salarii, angajații români au produs în medie 1,78 lei în intervalul 2010-2019. Un studiu recent al Fundației Friedrich Ebert relevă discrepanțe uriașe între discursul din România și realitatea productivității. Chiar şi cu menţinerea creşterilor salariale la ritmul din 2010-2019, România ar avea nevoie de 62 de ani pentru a scădea până la media UE.

Conceptul de productivitate în general este suficient de simplu încât să poată fi înțeles de oricine și suficient de vag încât să poată fi interpretat greșit în mod sistematic, lucru care nu poate fi evitat decât prin înțelegerea în detaliu a diverselor modalități de definire și măsurare. Pentru toți cei care rostogolesc discrusuri moralizatoare la adresa salariaților români, care chipurile nu sunt suficient de productivi încât să își merite salarii mai mari, studiul realizat de FES în colaborare cu Syndex și coordonat de Ștefan Guga, oferă datele statistice de care este nevoie pentru a clarifica situația și a opri dezinformarea.

În ultimii ani, tema productivității a căpătat o prezență constantă în spațiul public din România, în special în asociere cu subiectul creșterilor salariale. De la politicieni și funcționari de rang înalt la presă și rețele de socializare, s-a conturat un consens general și foarte vizibil cum că productivitatea (mai exact, productivitatea muncii) reprezintă o limită obiectivă pentru creșterile salariale sau, mai precis, că salariile din românia cresc prea rapid în raport cu productivitatea. Ideea este foarte simplă: din moment ce salariile sunt plătite din valoarea adăugată rezultată din activitatea economică, o creștere prea mare a acestora limitează investițiile, reduce profiturile și amenință astfel sustenabilitatea activității economice pe termen mediu și lung. În spațiul public din România, acesta a fost în ultima perioadă probabil cel mai puternic argument împotriva creșterilor salariale de orice fel.

Studiul prezintă o analiză detaliată a chestiunii productivității, plecând de la aspecte teoretice și până la relația dintre productivitate și salarii așa cum arată ea în românia astăzi. prima clarificare este conceptuală. „Productivitatea” ca atare este o noțiune foarte generală, lucrurile putând părea diametral opuse în funcție de factorul de producție la care ne raportăm (cum explicăm, spre exemplu, că productivitatea muncii în românia este scăzută dar tinde să crească, în timp ce productivitatea capitalului este ridicată dar tinde să scadă?) sau de unitatea de măsură (se întâmplă deseori ca productivitatea fizică și cea financiară să înregistreze evoluții divergente).