Proteste masive în Franța din cauza scăderii nivelului de trai
Provocate de criza energetică, costul crescut al nivelului de trai și așa-zisa reformă a pensiilor prin creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 65 de ani, protestele masive au atins 40.000 de participanți numai în capitala Franței, iar greva a perturbat atât transportul feroviar cât și activatea didactică în școli. Președintele Macron ar fi renunțat pentru moment la planurile ce afectează vârsta de pensionare.
Protestele de stradă au avut loc în Franța ca urmare a primei greve semnificative de la realegerea lui Emmanuel Macron în funcția de președinte în aprilie, grevă care a afectat mijloacele de transport și instituțiile de învățământ și nu numai.
Sindicatele au crescut presiunea pe conducerea țării organizând greve în timpul marșurilor din orașe, provocând perturbări pe liniile de cale ferată. Pe rețelele feroviare regionale circulau doar 6 trenuri din 10, în timp ce jumătate dintre trenurile interurbane nu au putut circula din cauza lipsei de feroviari, unul din trei fiind în grevă, au declarat reprezentanții sindicatului CGT.
Școlile au fost, de asemenea, afectate de către protest, cu 10-20% dintre profesori au fost în grevă până la prânz. Printre nemulțumiri se numără lipsa măsurilor de îmbunătățire a salariilor și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani.
Și angajații din industria nucleară au făcut grevă joi, în ceea ce unii analiști politici au considerat drept un test al capacității sindicatelor de a se mobiliza. Au fost organizate aproximativ 200 de mitinguri în toată Franța, cu o prezență de aproximativ 40.000 de oameni doar în Paris, estimează sindicatele.