„PSD și PNL încearcă să vândă Aradul pe bucăți”
După 18 ani de administrație PNL, bugetul Aradului a ajuns așa de gol încât terenurile municipiului trebuie vândute clientelei de partid, întreabă reprezentanții USR. Aceștia arată cum PSD și PNL încearcă să vândă Aradul pe bucăți, fără să le pese de soarta orașului.
Un primar bun face bani aducând investitori pe terenurile municipiului, le concesionează, acordă facilități sau pur și simplu le arendează. Arădenii s-au ales, însă, și cu un primar prost, și cu un gospodar prost. Un gospodar care, în loc de administrație, face îngerași pe zăpadă, vorbește cu Moș Crăciun, dansează de Anul Nou, și se pozează cu clădirile renovate pe banii proprietarilor.
De aceea, mână în mână, azi, PNL cu PSD sub „josul” patronaj al primarului au vrut să vândă peste 7 hectare de teren agricol, intravilan, dintr-o zonă industrială a Aradului (spre Zădăreni).
„Suntem atât de săraci după 18 ani de PNL – PSD încât trebuie să ne vindem orașul pe bucăți?”
La întrebarea din subtitlu, adresată de un consilier municipal al USR, primarul Bibarț a răspuns cu nonșalanță că „terenul și așa stă gol între terenurile altora, deci ce să facem cu el?” Lipsa de soluții sustenabile pentru patrimoniu din partea administrației locale a fost acceptată de reprezentanții PNL, UDMR și PSD, care au votat vânzarea.
Aceleași partide au aprobat și achiziția bradului de plastic de jumătate de milion RON, chiar dacă în trecut reprezentanții PSD au criticat costul prea mare. De când sunt în alianță cu PNL, criticile au fost abandonate, iar soarta orașului, precum marmura distrusă de asamblări de 22 de tone precum bradul de plastic, nu mai este menționată. Așa zișii social-democrați nu se mai disting de liberali, prezenți cu toții pe „șantierele” de refacere a străzilor distruse (culmea) de aceeași administrație PNL (2004 – 2022) pe parcursul anilor.