Întrebările esențiale nerostite către candidații pentru Primăria Municipiului Arad

Campania electorală nu mai reprezintă acel spațiu pentru dezbaterea ideilor, a sloganurilor sau măcar o competiție verbală între candidați, precum era până la alegerile din 2016. Odată cu schimbările legislative privind finanțarea publică a campaniilor dar și finanțarea partidelor politice, alegerile au devenit doar o prezentare a candidaților, iar presa o platformă, finanțată din banii alegătorilor, pentru forțele politice. Astfel, întrebările esențiale nu mai sunt rostite, iar alegătorii pierd esența unei campanii electorale.


Alegerile din anul 2024 se presupuneau că vor avea potențialul de a schimba lucrurile în diverse țări din Europa dar și pe mapamond. În schimb, odată cu comasarea alegerilor europene cu cele locale, discuțiile privind direcția continentului sau poziția României în Uniunea Europeană au fost subsumate așa-ziselor dezbateri, despre canalizare, drumuri comunale, bugete locale și așa mai departe. Pentru că nu sunt dezbateri în realul sens al cuvântului ci mai degrabă promovări electorale, întrebările esențiale într-o campanie electorală democratică rămân nerostite de către mass-media, care practică un soi de auto-cenzură.

Cei care se intitulează jurnaliști sunt nerăbdători să încaseze fonduri pentru promovarea electorală, bani veniți din bugetul public oricum, decât să îi deranjeze în primul rând pe candidați și reprezentanții partidelor cu întrebări serioase. Culmea, totul în detrimentul alegătorilor care nu doar că finanțează indirect acest proces ci și sunt lipsiți de dezbaterea necesară uneid democrații. În rândurile următoare sunt doar câteva astfel de întrebări către principalii candidați pentru Primăria Municipiului Arad.

Călin Bibarț (PNL)

1. Este adevărat că era decisă mutarea dvs. la PSD, urmând să fiți candidatul lor la Primăria Municipiului Arad în aceste alegeri, urmând să și conduceți organizația județeană, însă în ultimul moment președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a retras susținerea pentru transfer?

2. De ce nu ați manifestat o nemulțumire publică în așa-zisele disensiuni cu echipa de consilieri municipali ai PNL atunci când erau de votat acele proiecte de hotărâre pe care le-ați anunțat public pentru prima oară tocmai când se vehicula faptul că negociați înscrierea în PSD?

3. Cum explicați faptul că ați fost candidatul PNL la primărie dar nu ați avut niciun cuvânt de spus în constituirea listei de consilieri pe lista PNL Arad în 2020?

4. Este adevărat că ați fost impus în poziția de candidat al PNL la Primăria Municipiului Arad acum 4 ani după ce ați primit confirmarea din partea organizației județene a USR că veți fi candidatul lor? Impunere cu sprijinul președintelui partidului, Ludovic Orban, care a intervenit la Gheorghe Falcă, președintele organizației județene a PNL.

5. Au fost iată două momente în care s-a vorbit public despre posibila dumneavoastră plecare la alt partid. A treia oară să fie „cu noroc”? Intenționați să aveți aceeași poziție de amenințare cu plecarea, în continuare? Care sunt condițiile dumneavoastră pentru a rămâne în PNL? Sunteți mulțumit de lista consilierilor?

6. Veți candida la poziția de președinte al organizației municipale, la următoarele alegeri interne? Dacă veți pierde, ce veți face? Considerați că vi se cuvine această funcție în partid, fără vot în filială?

7. Cine este politicianul arădean care, citându-vă dintr-o apariție la o televiziune on-line, și-a luat bacalaureatul cum și când și l-a luat, acum este doctor în drept și din cauza acesta ar avea pretenția să se impună într-un dialog cu dumneavoastră?

8. Ce relație politică aveți cu directorii societăților subodonate primăriei: CET, CTP, Recons, Gospodărire Comunală, CMCA? Sunt ei „prieteni ai primarului”? Cum le evaluați performanțele manageriale?

9. Considerați că la conducerea acestor societăți sau la conducerea direcțiilor din primărie ar trebui să fie „prieteni ai primarului”, nu „prieteni ai… actualului președinte al organizației municipale PNL”?

10. Cum vă comparați realizările de primar cu cele ale lui Gheorghe Falcă în primele două mandate?

11. Soția dumnevoastră este manager al unui important centru comercial, deschis de curând pe locul fostei fabrici IMAR. Ne puteți spune cum a ajuns în acea poziție? Este doar o coincidență că investiția a demarat în timpul mandatului dvs. iar soția este manager?

12. Distrugerea fântânii din Piața Catedralei de către firma de artificii este doar cel mai recent exemplu al faptului că nu există respect pentru lucrările publice, numărul acestor incidente părând să crească sub mandatele dvs. (pe stadion, noile pavaje pe bulevard etc.). Cum explicați acest lucru? Cine alege totuși firmele acestea care lucrează pe bani publici și dau dovadă de incompetență? PNL a deținut puterea în România începând din 2020, puteați schimba legislația dacă erau sincope acolo, în schimb vedem calitatea îndoielnică a lucrărilor.

13. Apropo de lucruri neîntâlnite înainte de mandatul dvs. în fruntea administrației locale, considerați că trebuia să vă dați demisia după atentatul cu bombă? Totuși nu vorbim despre o răfuială între interlopi, ci de uciderea, în plină zi, a unui om de afaceri important, singurul asasinat de acest fel din România post-comunistă. Mai mult decât atât, victima avea o legătură de familie cu președintele organizației municipale PNL, membru al Parlamentului României?

14. Cultura arădeană și artiștii care lucrează în orașul administrat de către dvs. au reprezentat o victimă al începutului de prim mandat plin de primar în toamna lui 2020, culminând recent cu închiderea definitivă a cinematografului Dacia, după ce fusese preluat spațiul în administrare, în 2021, de către Centrul Municipal de Cultură Arad. Considerați că ați făcut rău vieții culturale arădene?

15. Nu în cele din urmă, de ce ați ales să folosiți sloganul ~om devotat~ când cel puțin de două ori (în 2020 și acum aproximativ o lună) au existat situații în care nu ați fost devotat partidului care v-a sprijinit în toate funcțiile politice marcante pe care le-ați avut în Arad (prefect, viceprimar, primar)? Vă considerați devotat arădenilor, luând în vedere faptul că după ce nu ați mai fost prefect, v-ați mutat la București să lucrați în cadrul Romsilva, deși administrația locală era în continuare condusă de către partidul dumneavoastră?

Ilie Cheșa (PSD)

1. Care este diferența dintre candidatul Călin Bibarț și dvs., atât timp cât susțineți în interviurile auto-elaborate că faceți echipă la primărie? Cu alte cuvinte, dacă totul este așa de bine în situația aceasta cu PNL+PSD, cu ce vă diferențiați? De ce candidați? Cum se poate vorbi de a schimba Aradul, în aceste condiții?

2. Cine v-a pus în 2021 în funcția de viceprimar? Erați suspendat din PSD când a sosit vestea că PNL ar vota cu dvs.

3. De ce nu ați negociat ceva pentru arădeni când ați fost propus pentru poziția de viceprimar? Nu a existat un proces transparent, nu ați anunțat anumite puncte sau proiecte, cum au făcut spre exemplu consilierii USR.

4. A fost cumva poziția oferită de PNL în executivul local o recomensă pentru votul prin care ați susținut oamenii PNL în Consiliile de Administrație din subordinea CLM și care v-a adus în situația de a fi suspendat de către colegii din PSD pentru 9 luni? Are și PSD oameni pe care îi susține în consilii de administrație sau în executivul societăților subordonate administrației?

5. Dacă nu ajungeți primar și din calculul politic se va ivi posibilitatea unui nou mandat de viceprimar, cu cine ați prefera să negociați pozița, cu PNL sau cu alte partide?

6. De ce a spus fostul parlamentar Florin Tripa într-o emisiune locală din 16 aprilie că PSD nu este în alianță cu PNL la Arad, pentru că partidul nu este reprezentat la nivel de vicepreședinte în Consiliul Județean, iar când i s-a atras atenția că PSD are un viceprimar la nivelul municipiului, Tripa a trimis să fiți întrebat dvs.?

7. Apropo de Tripa, credeți că ex-deputatul ar trebui să redevină eligibil în a mai candida pentru un loc în parlament, după ce dosarul de mită în 2020 constituit de DNA nu reușește să convingă vreun judecător?

8. În 2020, din cauza legislației deficitare, un număr de 5.968 de arădeni, adică 13,8% dintre cei care s-au prezentat la vot, nu sunt reprezentanți deloc în forul democratic local cu toate că și-au exprimat opțiunea pentru anumiți candidați. Ce le spuneți acestora, PSD nearătându-se interesat să adreseze această nedreptate, deși este la guvernare de atâția ani de zile?

9. Vă doriți ca la un moment dat să conduceți filiala județeană a PSD? Ce v-ar recomanda pentru această funcție politică?

10. Ați fost director la Autoritatea Rutieră Română în timpul guvernării PSD, consilier local municipal în mai multe rânduri, iar din 2021 ați ocupat funcția de viceprimar. Ce alte funcții mai țintiți? Dacă nu veți câștiga primăria și nici un loc în executivul local, veți dori să candidați pentru un loc în Parlament?

Adrian Wiener (USR)

1. De ce v-ați aliat cu PMP? Băsescu susține înfocat campania fostului fondator al USR, Nicușor Dan, pentru primăria capitalei.

2. În 2020 nu v-ați implicat în cursta internă a USR pentru Primăria Municipiului Arad, de ce?

3. Este adevărat că existau discuții finalizate cu primarul interimar de la acea vreme, Călin Bibarț, să candideze din partea USR?

4. De ce ați decis în cele din urmă să fiți candidatul USR în 2020?

5. Cum răspundeți atacurilor că în ultimii 4 ani nu v-ați implicat de fel în problemele municipiului? În 25 februarie anunțați pe pagina dumneavoastră de facebook că sunteți candidatul USR la Primăria Municipiului Arad. Între 1 și 24 februarie am numărat 36 de postări pe această pagină, iar raportul dintre cele care se referă la subiecte naționale față de cele care abordează subiecte locale este 31-5, în defavoarea orașului nostru. Vi se pare că acest lucru demonstrează o preocupare principală față de problemele Aradului, înainte de perfectarea candidaturii?

6. Dacă nu câștigați cursa pentru primărie, veți candida pentru încă un mandat de parlamentar (al 3-lea)?

7. În ce relații vă aflați cu PNL Arad?

8. Dar cu PSD Arad?

9. Veți urmări o alianță la nivel local cu cine va câștiga majoritatea în CLM? Veți negocia pentru poziția de viceprimar în cazul în care nu câștigați mandatul de primar?

10. Ați avut discuții în interiorul filialei despre politica de alianțe de după alegeri? Nu sunteți președinte de organizație, dar cu cine v-ați dori să colaborați în CLM, cu PNL sau cu PSD?

Leontin Aslău (AUR)

1. Ștrandul nu mai este de mult un punct de atracție în termeni de divertisment, însă pare că a reînviat parțial deja, mai ales în zona parcării pe care o dețineți, această reînviere fiind sprijintă chiar de către administrația Bibarț, prin organizarea de evenimente din fonduri publice acolo. Din prisma acestei evoluții pozitive, de ce candidați împotriva lui Călin Bibarț?

2. De ce nu ați candidat la primărie împotriva lui Gheorghe Falcă, cel cu care v-ați certat în public și în tribunale?

3. De ce ați fost numit dumneavoastră candidat și nu alți membri AUR care se implicaseră în organizarea partidului în Arad, sau care aveau experiență anterioară în administrație și politică?

4. Dacă câștigați destule mandate în CLM, veți urmări intrarea în alianță cu PNL? Veți solicita poziția de viceprimar?

5. Ați fost acuzat public de redactorul șef al Jurnalului Arădean că ați determinat cu bună știință falsificarea unui sondaj on-line cu privire la intențiile de candidatură ale vizitatorilor pe websiteul acestui ziar. Cum comentați? Ce resurse informatice aveți la dispoziție și cum le veți sau le-ați folosit deja în campanie?

Foto: Andrea Piacquadio