Suporterii UTA s-au trezit și protestează împotriva corupției manageriale

Protestul suporterilor UTA, ajuns în atenția presei naționale, a avut loc luni seara în Piața Avram Iancu din Arad. Tineri, vârstnici, ultrași, suporteri obișnuiți, utiști fanatici sau pur și simplu arădeni care iubesc UTA s-au adunat pentru a protesta împotriva „conducerii” informale, fiind săturați ca politicienii PNL să aibă practic drept de veto în viața clubului de fotbal.


Deși dovezile neregulilor la nivelul conducerii existau de mulți ani, suporterii nu au mai închis ochii la ingineriile financiar-manageriale de la UTA din momentul în care alți investitori au dorit să preia clubul de fotbal și au fost respinși de „părintele spiritual” și ceilalți politicieni care au finanțat echipa (și nu numai) din fonduri publice.

Motivul pentru care marșul și mitingul de protest „VREM UTA LIBERĂ!“ a fost lansat este apărarea demnității și poate chiar existența UTA-ei. Interesele personale și de grup ale unor oameni pentru care clubul se pare că nu a fost altceva decât un mijloc de a acumula putere și confort material, au fost de natură să genereze această reacție din partea suporterilor.

Teatrul politic de altădată acceptat de suporteri nu a mai fost bine recepționat pe 22 iulie, când Alexandru Meszar a oferit public un „auto-interviu”, în care a ocolit răspunsuri concrete la întrebările care i-au fost adresate în spațiul public, atât de către suporteri, cât și de reprezentanții mass-media. După exercițiul de imagine al „părintelui spiritual” al UTA, întrebările importante încă rămân nerezolvate:

  • la cât se ridică nivelul datoriilor la acest moment
  • ce procent din vânzările de la fan-shop intră în club
  • câte abonamente au fost vândute anul trecut (sumă exacta, nu procente și alte aproximări).
Solidaritate cu UTA de la suporterii al clublui de fotbal Aarhus

Ținta finală a proiectului început în anul 2014 a fost ridicarea clubului UTA la statutul de club profesionist autentic. Stadiul actual, de societate dependentă de banii publici și capriciile politice care îi generează, nu poate fi decât unul intermediar. Din această perspectivă, oferta făcută de către „Grupul Apreutese“, prin proiectul „UTA – NextGen“, reprezintă în viziunea suporterilor pasul firesc către următorul nivel în dezvoltarea clubului UTA.

Din păcate, actuala conducere a clubului, care trebuia să fie doar un liant către această etapă, s-a „înstăpânit“ abuziv asupra clubului UTA și refuză să îl elibereze.

Suporter Club UTA

Încăpățânarea cu care actuala conducere a clubului ține de scaunul puterii i-a făcut pe suporteri să vadă totuși întrebările care erau evidente pentru restul comunității locale. În cele din urmă au găsit răspunsurile și au constatat oripilați în ultimele săptămâni că acest club, care ar fi trebuit să fie un model de stabilitate în fotbalul românesc, este deposedat constant de sume importante de bani, prin practici manageriale dubioase, demne de a fi analizate de organele de anchetă competente.

Mai mult decât atât, banii din bilete, din abonamente, din obiectele pe care suporterii le achiziționează din fan-shop sau din produsele cumpărate la stadion nu ajung în conturile clubului UTA. Apoi, pe lista furnizorilor de servicii ai clubului se află aproape exclusiv persoane din conducerea clubului sau din interiorul acestuia. În cele din urmă, în timp ce clubul acumulează anual datorii, situația materială a angajaților acestuia înflorește.

Ca urmare a celor enumerate mai sus, Suporter Club UTA cere actualei conduceri a clubului să accepte de urgență oferta primită din partea grupului de investitori. UTA are marea șansă de a deveni un club independent și profesionist, iar suporterii (care dețin sigla și palmaresul UTA) declară că nu acceptă ca această șansă să fie ratată.

Altfel, cu o conducere manevrată de politicieni, incapabilă să profesionalizeze cu adevărat clubul și cu un management care produce anual noi datorii, viitorul „Bătrânei Doamne” este sumbru și perspectiva de a se întoarce în colaps, după doar un deceniu, este cât se poate de reală.

Susținere pentru fotbaliști

La inițiativa Suporter Club UTA, pe 23 iulie a avut loc o întâlnire între reprezentanții suporterilor, în special ai galeriei și antrenorul Ilie Poenaru, însoțit de liderii vestiarului: Claudiu Keserü, Desley Ubbink, Florin Iacob, Alexandru Benga și Erico da Silva. „Am dorit foarte mult să avem această întâlnire pentru a-i asigura pe băieți că nimeni nu are nicio problemă cu ei. Nu ne-am dorit nici noi această situație, ca acest conflict să ajungă la asemenea cote, mai ales publice, dar în ceea ce privește atitudinea noastră față de echipă, aceasta va rămâne neschimbată. Vom continua să-i susținem meci de meci, minut de minut, până la capăt, indiferent de rezultat. Vom scanda și vom cânta pentru ei și pot să se bazeze pe sprijinul nostru. În rest, chiar dacă am încercat să-i lămurim în mare în ceea ce privește nemulțumirile noastre, din punctul nostru de vedere echipa trebuie ferită de acest conflict, ea nu trebuie angajată în vreuna dintre tabere ci lăsată să își vadă în liniște de aspectul sportiv al activității clubului”, a declarat Dan Proca, reprezentantul SCU.