Programul Erasmus Plus împlinește 35 de ani în 2022

Multe dintre lucrurile construite cu greu în Europa sunt considerate a fi fost acolo tot timpul. Instituții și programe atent gândite, inițiate cu multă speranță și susținute cu eforturi de-a lungul timpului s-au dovedit de succes. Nu doar Uniunea Europeană pentru un continent lipsit de războaie între țările componente, ci și programe precum Erasmus Plus pentru tineri și pregătirea acestora pentru a confrunta lumea.


Cu ocazia împlinirii a 35 de ani ai Erasmus+, în anul 2022 vor fi organizate evenimente speciale în toată Uniunea Europeană. Până și monede euro vor onora angajamentul programului în sectoarele de educație, tineret și formare profesională.

Programul Erasmus+ este gestionat de Comisia Europeană, Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA), o serie de agenții naționale din țările programului și o serie de birouri naționale în unele țări partenere. Comisia se ocupă de managementul general al programului, inclusiv gestionarea bugetului, stabilirea priorităților, identificarea obiectivelor și criteriilor programului, monitorizarea și îndrumarea implementării, dar și urmărirea și evaluarea programului.

Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA) este responsabilă de gestionarea elementelor „centralizate” ale programului, cum ar fi promovarea programului și a oportunităților, lansarea cererilor de propuneri, examinarea cererilor de grant, contractarea si monitorizarea proiectelor, precum și comunicarea rezultatelor.

Cu un buget anual crescut, programul Erasmus + a contribuit la sprijinirea a sute de mii de experiențe educaționale în 2020. În anul 2020, bugetul a fost de 3,78 miliarde EUR – cu 506 milioane EUR mai mult decât în ​​2019, reprezentând o creștere de 15%. Cu acest buget, Erasmus+ a sprijinit aproape 640.000 de experiențe de învățare în străinătate și a oferit finanțare pentru aproximativ 20.400 de proiecte și 126.900 de organizații. Un număr impresionant pentru un an în care carantinele și restricțiile de mișcare au reprezentat regula, nu excepția.

Foto principală: fauxels