Trenul de noapte Paris-Viena, în funcțiune începând din 13 decembrie

Traseul între Paris și Viena poate fi acum străbătut cu un tren de noapte. Acesta a fost pus în funcțiune pe 13 decembrie. Acesta oprește la Munchen și Strasbourg. Reprezentanții guvernului din Franța declară că extinderea rețelei feroviare de noapte între marile capitale europene este pe lista obiectivelor acestora. Următorul tren de noapte, pe ruta Zurich – Köln – Amsterdam, este programat a fi lansat în 2022.


Noul traseu este realizat printr-un parteneriat între ÖBB (Austria), Deutsche Bahn DB (Germania), și SNCF (Franța). Trenul Nightjet va călători de la Viena la Paris în fiecare luni, joi și sâmbătă. Plecând de la Gara Centrală din Viena la ora 19:40, se va opri la St. Pölten, Linz, Salzburg, Munchen (Est) și Strasbourg, înainte de a ajunge la Paris Gare de l’Est la 9:42 dimineața următoare. Legătura de la Paris la Viena va circula în fiecare marți, vineri și duminică.

Ministrul francez al Transporturilor a declarat că dorește să existe mai multe trenuri europene de noapte. Iar pentru acest lucru va lansa la începutul anului 2022 a unui apel pentru proiecte. Trenurile de noapte erau obișnuite în Franța, dar de-a lungul anilor au devenit mai puțin populare și și-au pierdut profitabilitatea, ceea ce a dus la închiderea aproape a tuturor liniilor, mai ales cu prețurile scăzute promovate de operatorii de curse aeriene.

Foto: OEBB

Contribuind puternic la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, trenurile reprezintă alternativa potrivită în încercarea de a reduce zborurile pe distanțe scurte. Mulți oameni caută alternative și sunt mai conștienți de impactul pe care îl au mijloacele de transport asupra mediului și climei.

Călătoriile pe ruta Zurich – Amsterdam va începe când orarul trenurilor va fi schimbat. Proiectul este realizat în partereniat de SNCF, Căile Ferate Federale Elvețiene (SBB), și Căile Ferate Olandeze (NS).