Cine sunt negociatorii de vaccinuri ai UE?

Discuțiile recente privind așa-zisele manevre din spatele contractelor de vaccinuri pentru combaterea COVID-19 nu sunt atât de conspiraționiste precum ar încerca diveși politicieni să creeze impresia. Jurnalistul Maxence Peigné de la Investigate Europe a relevat la începutul lunii noiembrie cine sunt persoanele care negociează cu diversele companii farmaceutice în numele Uniunii Europene.


Descoperirile făcute de Peigné, preluate de publicații mass-media de pe întregul continent, relevă identitatea celor care se ocupă de contractele UE cu companiile din domeniul farmaceutic. Chiar dacă la început a părut o muncă jurnalistică complicată, Comisia Europeană a înființat un comitet director care să supravegheze licitațiile privind obținerea vaccinurilor în numele Uniunii. Toate cele 27 de state membre și-au ales proprii delegați, iar dintre aceștia au ales 7 țări care să formeze o echipă comună de negocieri, desemnată să se ocupe direct de relația multinaționalele din domeniul farmaceutic.

Astfel, pentru a afla influența intereselor de afaceri, trebuia aflată identitatea reprezentanților Spaniei, Franței, Suediei, Germaniei, Țărilor de Jos, Italiei și Poloniei. Aceste persoane sunt principalul punct de contact al producătorii de medicamente, alături de Sandra Gallina, directorul general al UE pentru sănătate.

SUEDIA – Richard Bergström

Toți negociatorii UE au semnat o declarație de absență a conflictului de interese. Legăturile lui Bergström cu lumea corporatistă este însă problematică. Acesta a fost lobbyist pentru companiile farmaceutice după o experiență de trei decenii în acest domeniu. A fost criticat la începutul anului pentru manipularea informațiilor confidențiale în interes de business. Datorită unei cereri privind accesul la informații publice, jurnaliștii au aflat că Bergström a trimis corespondență legată de negocieri din e-mailul ministerului său către contul său privat de Gmail.

Investigate Europe a descopeirt că Bergström a continuat să trimită informații sensibile către adresa de e-mail personală, chiar după ce acesta a negat mai întâi că ar fi făcut ceva greșit pentru a admite apoi că „ar fi putut acționa altfel”. În ciuda scandalului mediatic, între 14 și 27 septembrie 2021 reprezentantul Suediei ar fi redirecționat 47 de e-mailuri către adresa sa privată, 16 dintre ele având informații catalogate de Guvernul suedez drept conținut confidențial.

GERMANIA – Thomas Müller, Thiemo Steinrücken

Lipsa de transparență în ce privește domeniul de vaccinare este din păcate la cote ridicate în Germania, unde Ministerul Sănătății nu a acordat jurnaliștilor niciun nume privind reprezentantul lor la nivelul UE. Cu toate acestea, investigatorii au reușit să găsească, pe surse, două persoane, care nu au fost negate de către Guvernul Federal. Acestea sunt directorul general al agenției de medicamente din Germania (Müller) și unul din adjuncții acestuia.

FRANȚA – Edgar Tilly (în comitetul director), Pierre Cunéo (în echipa comună de negociere)

În timp ce majoritatea negociatorilor statelor membre au acreditări în domeniul sănătății, autoritățile din Franța au ales funcționari publici de la Ministerul Economiei și Finanțelor. Ambele persoane menționate de sursele jurnaliștilor sunt membri ai grupului de lucru francez pentru vaccinare.

ȚĂRILE DE JOS – Roland Driece

Alte state au ales drept negociatori oameni fără experiență de lobby. Driece este reprezentat în comitetul director menționat anterior la nivelul UE, cât și director de afaceri internaționale la ministerul olandez al sănătății, fiind un funcționar public cu experiență în ministerul de sănătate și cel de relații europene.

SPANIA – Maria Jesús Lamas (în comitetul director), César Hernandez Garcia (în echipa comună de negociere)

Autoritățile de la Madrid a numit în pozițiile menționate profesioniști din domeniul sănătății care au un rol în fruntea Agenției Spaniole pentru Medicină (AEMPS).

ITALIA – Giovanni Rezza (?)

În Italia, epidemiologul Giovanni Rezza, care este directorul de prevenire al Ministerului Sănătății, a confirmat că este membru al Comitetului director, însă un răspuns oficial din partea Guvernului de la Roma nu a fost primit.

POLONIA – angajați ai URPL (agenția națională de medicamente)

În ceea ce privește Polonia, niciun oficial nu a putut fi remarcat după săptămâni de cercetare, jurnaliștii însă obținând confirmări pe surse că negociatorii acestei țări lucrează pentru URPL, agenția națională de medicamente. Se știe însă că influența Poloniei este minimă din cauza relațiilor înghetate dintre Varșovia și Bruxelles.