Oamenii PNL Arad numiți în Consiliile de Administrație cu ajutorul unui consilier PSD. ACTUALIZARE: Acesta a fost suspendat din funcție
Foștii parlamentari, consilieri municipali și simpatizanți PNL răsuflă liniștiți. Votul privind numirea acestora în Consiliul de Administrație al CET Hidrocarburi pentru următorii 4 ani s-a realizat, cu ajutorul unui consilier PSD. În ședința CLM din 21 octombrie votul decizional a stat într-o singură persoană. Ca urmare a acțiunii sale, Ilie Cheșa și-ar putea încheia cariera politică în PSD.
Dacă până în prezent administrația PNL+UDMR a reușit să treacă la vot proiectele cu sprijinul PMP, recent cei doi reprezentanți din CLM ai partidului nu mai susțin Primăria Arad, probabil pentru că promisiunea de alocare a funcției de viceprimar nu s-a materializat de mai bine de un an de la alegerile locale. În acest sens, aceștia au votat alături de USR și PSD pentru achiziția de către Arad a clădirii Teatrului Vechi precum și alte proiecte de hotărâri cu mai puțină notorietate în spațiul public.
În cazul Consiliilor de Administrație —nefiind vorba doar de CET Hidrocarburi dar și de RECONS, societate care refuză să răspundă de starea dezastruoasă a gazonului de pe stadionul UTA— liderii PNL au găsit o soluție, fiind și ei conștienți că au pierdut controlul politic fără PMP. Mulți cunoscători ai vieți politice locale bănuiau că „soluția” era în consilierul PSD, Ilie Cheșa, presa locală scriind că și acestuia îi fusese promisă funcția de viceprimar.
În ședința CLM din 21 octombrie trădarea a fost și mai cruntă pentru social-democrați, ceilalți consilieri municipali PSD regăsindu-se în offsaid față de colegul lor care a votat împreună cu PNL și UDMR, deși planul acestora era să nu accepte plasarea unor foști parlamentari, consilieri și simpatizanți liberali în fruntea CET, societate care are multiple probleme tocmai sub lunga administrație a celor de la PNL.
Surse din PSD spun că acțiunea lui Cheșa a fost ultima picătură a răbdării pe care conducerea partidului o avea pentru acesta. În trecut consilierului i-a mai fost retras sprijinul politic, însă a fost salvat de prefectul Aradului de la acea vreme, Gheorghe Stoian. Noua conducere a filialei județene PSD l-a readus la începutul anului 2020 în partid, chiar pe funcția pe care jura că nu o va ocupa și pentru care își semnase demisia care a dus la retragerea sprijinului din Consiliul Local Municipal. Indiferent de cariera politică a consilierului, soarta CET-ului pentru următorii 4 ani nu se va schimba prea mult având în vedere că tot PNL va decide, în Consiliul de Administrație ce se întâmplă cu o societate publică sinonimă cu o gaură neagră financiară.
ACTUALIZARE: PSD Arad se dezice de votul lui Cheșa și îl suspendă pentru acțiunea sa trădătoare
În ședința Biroului Politic Municipal a PSD Arad din data de 24 octombrie 2021, s-a hotărât, în unanimitate, prin vot, conform articolului 31, aliniatul 5, din statutul PSD, suspendarea, pe o perioadă de 9 luni de zile, din partid, a consilierului local municipal Ilie Cheșa, pentru abateri disciplinare ce vizează mai multe articole din același statut.
Președinte PSD Arad, Mihai Fifor, a declarat pentru CriticArad că nu va accepta lipsa de caracter și trădarea. „Gestul lui Ilie Chesa a pus în pericol majoritatea pe care cu greu am realizat-o cu USR și PMP la nivel local iar eu si colegii mei nu putem accepta așa ceva. PSD Arad nu face blat cu Gheorghe Falcă si cu PNL Arad, iar cei din partid care inca nu au înțeles asta, nu au ce să caute în partid.” Parlamentarul a adăugat că nu îl interesează ce le promit reprezentanții PNL și că membrii PSD ar trebui să fie conștienți de minciunile liberalilor.
-
Pingback: PNL și PSD și-au dat mâna peste administrația locală din Arad – Independentul