Arad Free Tours: „Turist la tine acasă” la final de sezon

Proiectul de promovare a orașului organizat la Arad de Asociația Turism Alternativ cu ghizii voluntari de la Arad Free Tours în colaborare cu Asociația Concordia a încheiat al doilea sezon de tururi gratuite pentru localnici. În cadrul „Turist la tine acasă” au fost organizate 8 tururi tematice în perioada august – septembrie, în fiecare duminică după-amiază.


Pe durata sezonului cu numărul doi, au fost organizate 7 tururi în limba română și un tur pentru comunitatea maghiară din Arad, între care câteva tururi în premieră pentru oraș, cum ar fi cel al Cartierului Pârneava, al Cartierului Funcționarilor sau turul cu tematică artistică – pe urmele maestrului Ioan Tolan.

Participanții au putut intra în unele obiective precum Biserica Catolică din Aradul Nou, Palatul Administrativ (Sala Ferdinand și balconul), Sinagoga Neologă, Biserica Roșie, Biserica Catolică „Sf. Anton de Padova, Biserica Reformată din Centru și Biserica Sârbească. La ultima ediție „turiștii” au avut parte și de un moment deosebit, organizatorii au invitat-o pe Henriette Nagy de la Filarmonica din Arad pentru a încânta participanții la tur cu un recital la prețioasa orgă de la Sinagoga Neologă.

Programul tururilor din sezonul doi: Ed. 1: Aradul multicultural (pt. 1) zona centrală (ghid: Gabriel Roman), Ed. 2: Aradul multicultural (pt. 2) Aradul Nou (ghid: Gabriel Roman), Ed. 3: Curiozități despre Arad (ghid: Marta Felfoldi), Ed. 4: Cartierul Pârneava (ghid: Teodor Stoica), Ed. 5: La pas pe urmele maestrului Ioan Tolan (ghid: Paul Ionescu), Ed. 6: Cartierul Funcționarilor (ghid: Teodor Stoica), Ed. lb. maghiară: Turul clasic (ghid: Karoly Zsori), Ed. 7: Lăcașele de cult din zona centrală (ghid: Albert Reich).

Istoria Aradului trebuie în primul rând să fie cunoscută de către locuitorii orașului, fiind necesară pentru conștientizarea potențialului existent, precum și a importanței de a fi un bun cetățean. Să vorbești despre istoria orașului în care trăiești este o adevărată plăcere, întrucât ai posibilitatea să fii un „ambasador” și totodată să arăți turiștilor ceea ce nu se vede cu ochiul liber.

Teodor Stoica, ghid Arad Free Tours

Datorită vremii neprielnice și condițiilor pandemice organizatorii au fost nevoiți să încheie mai repede sezonul „Turist la tine acasă”. Cu toate acestea, pentru anul 2021 mai este planificată organizarea clasicului tur anual pe biciclete „Arad Free Tours pe două roți” care ajunge astfel la ediția a 6-a, precum și tururi la cerere pe bază de rezervare pe site-ul proiectului aradfreetours.com, în limitele legale impuse de pandemie.

Mă bucur că am reușit să continuăm cu proiectul „Turist la tine acasă” și anul acesta și am reușit să diversificăm tematica tururilor, reușind și câteva premiere. Ne propunem tot timpul să venim cu lucruri noi și inedite și dorim să punem umărul cât mai mult la promovarea orașului și îi așteptăm pe toți cei care gândesc ca noi să ni se alăture.

Mario Csipai, președinte Asociația Turism Alternativ

Asociația Turism Alternativ este un ONG format din tineri pasionați de turism care organizează diverse evenimente educaționale de voluntariat și implicare civică. Printre proiectele de succes ale asociație amintim Arad Free Tours, Timișoara Free Tours și Școala de Turism Alternativ.