Primăria Arad invocă nevoia de „reforme” dar nu vede problema banilor risipiți pe achiziții (de tonere și imprimante) la Filarmonică

După ce Opoziția locală a reușit anularea comasării liceelor tehnologice din Arad împotriva dorinței administrației PNL, primarul Călin Bibarț invocă nevoia de reforme și critică celelalte partide pentru lipsa de sprijin în acest sens. Tăcerea reprezentantului liberal pe tema risipei banilor publici de către managementul Filarmonicii Arad, fiind evidentă nevoie de o reformă în acea instituție, indică o instrumentare politică a temei.


Despre risipa banilor din bugetul public pe achiziții enorme la Filarmonica Arad s-a mai scris. Chiar în momentele în care managementul instituții de cultură era pus sub semnul întrebării de către Opoziția locală. Primăria Arad nu a avut atunci o problemă cu felul de management al lui Doru Orban, între acesta și reprezentanții PNL existând o legătură politică mai veche. Nevoia de reformă solicitată de artiști, societate civilă și partidele de opoziție a fost ignorată de primarul Bibarț.

Când vorbește acum, în contextul comasării unor licee, reforma apare pe buzele primarului. De fapt, această temă este instrumentată politic. Reprezentantul PNL o invocă atunci când nu îi sunt aplicate propunerile, însă nu susține acest lucru când ar fi o nevoie reală de reformă în domeniul administrației dar sunt lovite, pe parcurs, interesele politice ale liberalilor.

Călin Bibarț (PNL)

În cazul comasării liceelor arădene, așa-zisa reformă ar fi dus, în opinia cadrelor didactice, la aglomerarea elevilor (3 pe 2 locuri) într-o infrastructură școlară nemodernizată, la scoaterea unităților de învățământ vizate din sfera de competență a Consiliului Local Municipal Arad, iar acreditările liceelor vor fi pierdute instituția rezultată trebuind să reia procesul, cu costuri suplimentare.

Mutările pe hârtie nu aduc beneficii celor vizați, și acesta a fost motivul pentru care Consiliul a acceptat plângerea profesorilor și a anulat comasarea din aprilie.

Codrin Vlad (USR PLUS), președinte ședință CLM

Reprezentanții USR PLUS au replicat, după critica primarului, că vor sprijini reforme reale în domeniu. Condiția principală care trebuie să preceadă orice reorganizare școlară este cea de a investi în clădiri și în dotări. Cadrele didactice doresc să facă performanță, iar condițiile mai bune din școli vor atrage, natural, și elevii. „Grupul USR PLUS din CLM va susține orice proiect de restructurare a școlilor arădene, cu o condiție: să fie precedat de modernizarea infrastructurii școlare, ceea ce înseamnă îmbunătățirea reală a actului educațional, a mai precizat Codrin Vlad.

În deja celebra listă a achizițiilor din 2020, un an afectat de pandemie și închiderea instituțiilor de cultură către public, managementul Filarmonicii Arad a cheltuit curios de mulți bani pe tonere și produse pentru imprimante. În condițiile în care au contractat, pe lângă acestea, servicii tipografice în valoare de 16.080 LEI!

Ce a putut să facă managerul instituției cu 27.219 LEI pentru tonere, kit cartușe, pachet consumabile a imprimantelor? Necalculând aici serviciile suplimentare de mentenanță pentru aparatura folosită. Pe primarul Bibarț, cel preocupat de reforme pe hârtie și în declarații politice nu l-a interesat deloc achizițiile efectuate de Doru Orban. Din contră, chiar l-a susținut pe director în acțiunile sale abuzive de a intimida și concedia artiștii din Filarmonica Arad.

Risipa de la Filarmonică x 3.. 4… 5?

Sigur, aproximativ 5.500 EURO nu sunt atât de mulți, comparativ cu milionul plimbat prin vorbe de actualul primar. Doar că adunate, micile „ciupituri” (cum ar fi și cele privind sonorizarea) din achizițiile uneia dintre instituțiile culturale din subordinea administrației locale, sumele risipite din bugetul local cresc simțitor!

Pe lângă Filarmonică mai sunt și Teatrul Clasic și în mod special Centrul Municipal de Cultură, cel care distribuie bani din bugetul local pentru „evenimente” de tot felul despre care nu toți arădenii au cunoștiință. Toate aceste instituții pot ascunde risipe de genul celei de la Filarmonică. Însă primarul rămâne ocupat cu concedierea artiștilor, profesorilor și altor categorii profesionale în timp ce cheltuieli dubioase direcționate acolo „unde trebuie” se petrec în continuare, nestingherite de nimeni din administrația locală din Arad.