Ilustrație: Anca Manga • Decizia administrației din Timișoara de a interzice hrănirea animalelor din domeniul public a reaprins discuția despre intenția similară a Primăriei Arad, amânată în urmă cu câțiva ani din cauza refuzului celor care se implică în salvarea animalelor abandonate sau din lenea personalului birocratic. Regulamentul privind prevenirea apariției și proliferării animalelor fără stăpân pe domeniul public al Municipiului Arad a rămas pe această cale la fel de nereformat, varianta din anul 2011 (!) prezentând multe sincope și neajunsuri. Chiar dacă recent mulți arădeni au manifestat în mod inedit (prin amplasarea unor jucării) în fața Palatul Administrativ pentru gestionarea incompetentă a adăpostului de pe Calea Bodrogului, în timp ce primarul actual Călin Bibarț publica poze din iarbă cu diverși câini, arădenii au demonstrat că tema animalelor fără stăpân nu este într-atât de semnificativă pentru aceștia.

Fraza din titlul articolului reprezintă starea de fapt a majorității arădenilor. Chiar dacă individual mulți iubesc animalele, la nivel de comunitate nu sunt iubitori de animale. Acest lucru este vizibil din temele care au fost dezbătute la ultimele alegeri. Câinii fără adăpost, interzicerea hrănirii porumbeilor în piețele publice sau reglementările locale din domeniu țintite către amendarea cetățenilor nu au fost în vreun niciun fel motiv de discuție sau sancționare a actualei administrații. Subiecte moderne, cum ar fi conservarea speciilor, acelea sunt rezervate discuțiilor de la Parcul Natural Lunca Mureșului, o dată pe an, de Ziua Pământului.

Sunt de acord cu consilierul municipal Dorian Curcanu (USR PLUS), când acesta precizează că „Aradul încă are o mare problemă ce stă nerezolvată la Adăpostul de Câini, dar el se face că plouă. Domn primar cunoaşte foarte bine că pe Calea Bodrogului o mare parte din activitate se face după ureche şi că ar trebui cumva rezolvată situaţia. În loc să-şi facă poze de clickbait, mai bine şi-ar lua câţiva holongări din primărie şi s-ar duce cu ei la adăpost să facă un control la sânge şi să rezolve problema o dată pentru totdeauna.”

Soluția nu este individuală, ci colectivă

Doar că așa cum argumentam deja în analiza bugetară privind CET-ul, primarul ales în 2020 nu reprezintă nicio schimbare administrativă față de cea care conduce orașul din 2004. Așa că nu ar trebui așteptată vreo acțiune inovatoare de la acesta, nici în domeniul animalelor fără stăpân, ci construită o mobilizare din partea comunității. Cele 20 de persoane care au dezbătut timp de 2 ore în toamna anului 2018 cu reprezentanții Primăriei reprezintă nucleul celor implicați. Mai sunt poate încă o sută de persoane care fac ceva pentru animalele fără ajutor din Arad dar care nu doresc să se laude cu acest aspect. De la aceștia până la câteva mii este cale lungă.

Și timpul nu este de partea sufletelor mici. Dacă și în 2018 în Arad s-a dorit criminalizarea compasiunii sau profitarea de pe urma acesteia prin amenzi consistente (inclusiv pentru hrănirea porumbeilor), în acest an asistăm la cruzimi instituționale, așa cum prezenta presa locală când dezvăluia realitatea din culisele Gospodăririi Comunale și al adăpostului de câini fără stăpân. Mai exact, cum se fac „intervenții prin eutanasierea câinilor, pentru a face loc altor câini”. În loc să se preocupe de crearea unor condiții mai bune, în ceea ce privește cazarea câinilor și dotarea cabinetului veterinar de la adăpost, Primăria Arad publica fotografii de PR…

Dintr-un oraș cu puțin peste 150.000 de locuitori să nu se mobilizeze aproximativ 1.000 de oameni în jurul unei asemenea teme, arată că arădenii nu sunt iubitori de animale.

Este drept că foarte mulți arădeni care iubesc animale au adoptat „suflete din acel iad” însă cu foarte mici excepții le-au pierdut repede după ce au ajuns acasă, din cauza bolilor de care sufereau acestea. Așa a fost și cazul lui Zeus, drama care a ajuns subiect de televiziune națională însă fără reacție concretă din partea Primăriei! Reprezentantul PNL știe că mai are 4 ani de mandat în care nu o să fie deranjat cu acest subiect ori de câte ori există vreo ocazie publică, vreo postare despre drumuri sau alte lucrări. Dacă subiectul era uciderea oamenilor de către Primărie, s-ar fi oprit orașul (și toată țara) în loc până vinovații nu ar fi fost pedepsiți și luate măsuri imediate. Așa, fiind vorba despre animale fără apărare, există ultragiere vremelnică, apoi se uită subiectul.

Așadar arădenii rămân orice altceva dar în lipsa unei acțiuni colective nu și iubitori de animale. Cel mult arădenii iubesc animalele, ale lor și poate ale prietenilor. Pentru aceștia suferința celorlalte animale, cu care nu interacționează, nu prezintă un interes crucial în orașul în care trăiesc. Așa cum în reacția timișorenilor s-a pus problema a ce se dorește promovat în oraș (fuga de responsabilitate, cultura abandonului, ipocrizia) prin astfel de reglementări, poate e timpul ca locuitorii Aradului să tragă la răspundere cruzimea și indiferența cu care tratează sufletele mici din oraș, în mod susținut nu o dată la câțiva ani, pe cei care administrează vremelnic orașul.