Suporterii UTA ies public în solidaritate cu artiștii de la Filarmonica Arad
Mobilizarea în favoarea artiștilor Filarmonicii Arad crește, voci naționale și chiar internaționale arătându-și susținerea personalului instituției de cultură în fața intenției primarului actual, Călin Bibarț (PNL), de a concedia în jur de 40 de artiști. Chiar dacă sindicatul artiștilor a încercat să prezinte public erorile edilului în ceea ce privește abordarea Primăriei a funcționării Filarmonicii, se pare că nu există vreo schimbare de opinie din partea PNL. În acest context, suporterii UTA au publicat duminică un mesaj de solidaritate cu artiștii.
Faptul că Federația FAIR-MediaSind (organizația națională reprezentativă pentru sectorul Cultură și Mass-Media) se solidarizează cu revendicările artiştilor din Filarmonica Arad nu a impresionat pe actualul primar. Nici faptul că scandalul pe care l-a provocat va ajunge în atenția Federației Internaționale a Muzicienilor, Federației Internaționale a Actorilor și UNI GLOBAL UNION despre abuzurile și situația din filarmonică.
În urma declarațiilor primarului municipiului Arad, Călin Bibarț, referitoare la bugetul local pentru salarii pe anul 2021, Filarmonica Arad este amenințată cu desființarea cel puțin a unei formații artistice, dacă nu chiar cu desființarea totală, scriu suporterii UTA în descrierea acțiunii lor de duminică.
Doar împreună putem salva această instituție importantă pentru orașul nostru!
suporterii UTA
Suporterii îndeamnă la semnarea petiției „Salvați Filarmonica Arad” creată la 6 aprilie și care a adunat aproximativ 6.000 de susținători. Rămâne de văzut dacă până vineri, 16 aprilie, când este convocată următoare ședință a Consiliului Local Municipal unde la punctul numărul 22 de pe ordinea de zi se află proiectul de hotărârenr. 168/2021 privind adoptarea Bugetului General de Venituri si Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2021.
Oraș adormit îți meriți soarta, ai un primar care îngroapă și sportul și arta – au scris suporterii arădeni pe banner-ul afișat în fața Palatului Cultural.
Clubul de fotbal nu este nici acesta străin de tăierile de fonduri dinspre Primăria Arad. „Pentru al doilea an consecutiv, brandul numărul unu al Aradului, echipa de fotbal UTA va fi subfinanţată de administraţia locală”, precizează Daniel Scridon (Jurnal Arădean/ARADON) înaintea aprobării bugetului local. Echipa-fanion a orașului are toate șansele să se lupte pentru a rămâne în prima ligă a fotbalului românesc fără sprijin financiar din partea administrației locale.