USR PLUS critică creșterea de 290% a salariilor din Primăria Arad în ultimii 5 ani
Analiza execuțiilor bugetare ne arată că salariile aparatului executiv din Primăria Arad ne costă acum de aproape 3 ori mai mult decât cu 5 ani în urmă, transmit reprezentanții USR PLUS Arad. Aceștia spun că această cheltuială suplimentară ar fi putut fi investită în alte obiective mai utile cum ar fi o școală, o policlinică sau o parcare subterană.
Concret, sumele alocate pentru plata angajaților din Primărie au sporit de la 14,6 milioane de lei în 2016 la 42,4 milioane în 2020, informează USR PLUS subliniind că este vorba de o creștere de 290%, adică de aproape 3 ori. În aceeași perioadă, salariul mediu brut a crescut în România de numai două ori. Așadar, Primăria Arad a cheltuit bani pentru salarii peste ritmul de creștere al veniturilor salariale la nivel național.
Dacă s-ar fi aliniat acestui ritm, numai pentru 2020 s-ar fi realizat o economie de 12,9 milioane de lei, cu care s-ar fi putut realiza: o școală; o policlinică; mai multe grădinițe sau dispensare; o parcare subterană cu 150 – 200 de locuri; unul sau două parcuri mari (inclusiv achiziția terenului).
O administrație eficientă trebuie să se preocupe de creșterea investițiilor, urmărind reducerea cheltuielilor de funcționare, consideră USR PLUS. Aceștia înaintează o serie de soluțiile pe care le susține în această privință:
- digitalizarea și modernizarea proceselor, pentru a diminua nevoia de personal;
- profesionalizarea angajaților, pentru a putea îndeplini mai ușor mai multe sarcini în aceeași perioadă de timp;
- identificarea persoanelor care nu își justifică prezența în schema de personal;
- asigurarea unui ritm negativ de creștere a personalului, prin reducerea angajărilor, concomitent cu părăsirea sistemului prin pensionări și plecări voluntare.
Prezentul text reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al grupului consilierilor municipali USR PLUS Arad.