Reguli noi pentru respectarea principiului salarizării egale în UE

Comisia Europeană a recomandat celor 27 de state membre ale UE să introducă amenzi pentru a obliga companiile din întreaga Uniune să nu mai plătească diferit bărbaţii şi femeile care lucrează pe aceleași funcții. Regulile noi propuse de executivul european privind tratamentul echitabil se axează pe transparentizarea veniturilor.


Noile măsuri, care iau în considerare impactul pandemiei COVID-19 asupra ambilor, angajatori, dar și asupra femeilor, care au fost afectate în mod deosebit de puternic, vor spori gradul de conștientizare cu privire la condițiile de remunerare din cadrul companiei și vor oferi mai multe instrumente angajatorilor și lucrătorilor pentru a aborda discriminarea salarială la locul de muncă. Aceasta va aborda o serie de factori substanțiali care contribuie la decalajul salarial existent și este deosebit de relevantă în timpul pandemiei COVID-19, care consolidează inegalitățile de gen și pune femeile într-un risc mai mare de expunere la sărăcie.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut că femeile trebuie să ştie dacă angajatorii lor le tratează echitabil. Atunci când nu se întâmplă asta, ele trebuie să se poată apăra şi să obţină ceea ce merită, subliniind că pentru un salariu egal, este nevoie de transparenţă. Pe lângă informații privind salariul în anunțurile de muncă, marile companii vor avea și obligația de raportare publică a diferențelor salariale de gen.

Diferenţa de venituri şi mai mare în sectorul privat

Egalitatea veniturilor este un drept din anul 1957 şi, cu toate acestea, astăzi, în UE, femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii, iar diferenţa de venituri între sexe se ridică în prezent la 14,1%, se precizează în documentul Comisiei Europene. Comisia Europeană vrea să fie un model la acest capitol, de aceea comisarii, directorii generali şi şefii de unităţi au aceleaşi salarii. Proiectul înaintat preconizează ca statele membre să impună sancţiuni specifice şi amenzi pentru încălcări ale regulii privind egalitatea de venit.

Femeile merită recunoașterea cuvenită, tratament egal și valoare pentru munca lor, iar Comisia se angajează să se asigure că locurile de muncă îndeplinesc acest obiectiv.

Helena Dalli, comisara pentru egalitate (FOTO)

Propunerea de transparență salarială este un pas major către aplicarea principiului salarizării egale pentru muncă egală sau muncă de valoare egală între femei și bărbați. Acesta va împuternici lucrătorii să își exercite dreptul la salariu egal și va duce la încetarea prejudecății de gen în ceea ce privește salariul. De asemenea, va permite detectarea, recunoașterea și abordarea unei probleme pe care europenii au încercat să o eradicheze de la adoptarea Tratatului de la Roma din 1957.

Vrem să împuternicim solicitanții de locuri de muncă și lucrătorii cu instrumente pentru a cere salariu echitabil și pentru a cunoaște și revendica drepturile lor.

Vera Jourová, vicepreşedinta pentru valori și transparență a Comisiei europene

Este timpul ca atât femeile, cât și bărbații să fie împuterniciți să își revendice dreptul pentru un venit egal. Acesta este și motivul pentru care angajatorii trebuie să devină mai transparenți cu privire la politicile lor salariale. Gata cu standardele duble, gata cu scuzele, susțin reprezentanții instituțiilor europene.

Foto: Dati Bendo / EC Audiovisual service