Aparatele de aer condiționat: va amenda Primăria Arad pe colegii de clădire de la Prefectură?
Cu doar câteva zile înainte ca termenul-limită al hotărârii privind demontarea sau relocarea aparatelor de aer condiționat de pe fațadele clădirilor din zona istorică a municipiului Arad să fie atins, administrația locală are de răspuns unei situații nemaiîntâlnite până în prezent. Vor acorda amendă între 1.000 și 2.000 lei Prefecturii Arad pentru nerespectarea prevederilor?
Ziua de 15 februarie este data limită până la care proprietarii și administratorii de imobile puteau să reloce sau demonteze aparatele de aer condiționate de pe fațadele clădirilor (istorice sau blocuri). Fără a programa încă o ședință de Consiliu Local Municipal în care să fie supusă votului amânarea dispozițiilor HCLM nr. 455 din 23 octombrie 2020, cum a fost deja propusă de consilierii USR PLUS, Primăria Arad se vede nevoită să acorde amendă celor cu care împarte Palatul Administrativ, adică reprezentanților Prefecturii.
Nu ar fi singura instituție din municipiu care s-ar înscrie în lista posibililor amendați, însă este cea mai apropiată fizic de către cei care au gândit și elaborat hotărârea privind interzicerea aparatelor de aer condiționat pe fațadele clădirilor din zona centrală a municipiului.
Primăria Arad se află într-o situație sensibilă
- Dacă nu amendează Prefectura, înseamnă că regulile aplicabile tuturor arădenilor nu se respectă de însăși instituțiile Statului, ducând astfel la o nerespectare argumentată moral a hotărârii.
- Dacă amendează Prefectura, mai ales că reprezintă Guvernul condus de aceeași formațiune politică (PNL), ar stârni o oarecare neplăcere birocratică – trebuie argumentată nerespectarea prevederilor din partea compartimentelor interne Prefecturii și responsabilii care au dus la situația de a fi amendați. Pentru faptul că amenda ar fi plătită tot din banii publici nu mai discutăm, cetățenii fiind în final tot aceia care plătesc oalele sparte ale administratorilor politici, fie că sunt cei locali sau cei care îi reprezintă pe administratorii naționali.
Indiferent de decizia Primăriei, pe partea Palatului Administrativ sunt instalate 9 aparate de aer condiționat al cărei soartă ar fi trebuit de mult decisă, clădirea fiind un monument istoric, iar montarea lor inițială ar fi creat oricum probleme.
-
Pingback: Cum rămâne cu aerul condiționat în zona protejată din municipiul Arad? – Independentul
-
Pingback: Când Primăria Arad amenință săracii dar nu și bogații cu desființarea construcțiilor neautorizate: Mărului vs Insula Mureș – Independentul