Premierul-desemnat, Mario Draghi, caută o majoritate parlamentară stabilă pentru a guverna Italia
Criza politică din Italia, declanșată odată cu ieșirea de la guvernare a formațiunii condusă de Matteo Renzi și refuzul fostului premier Conte de a continua fără o majoritate stabilă în Parlament, pare să se finalizeze. Numirea lui Mario Draghi în fruntea unui guvern de „profil înalt fără identificare cu o anumită formațiune politică” de către președintele Mattarella poate duce la o susținere parlamentară și dinspre partidele de stânga și cele de dreapta.
Președintele Sergio Mattarella a apelat la fostul bancher după ce partidele de guvernământ din Italia nu au putut forma un nou guvern cu premierul Giuseppe Conte în frunte. Opțiunea pentru un economist italian de renume la nivel european și mai ales al zonei euro (al cărei salvări este creditat în anii de criză 2010-2012), președintele dorește să treacă țara prin pandemia de coronavirus care a afectat grav Italia în 2020.
Președintele a ajuns la această variantă după consultări cu toți liderii politici, dar și după eșecul ajungerii la un compromis între partidele aflate la guvernare. Mattarella a exclus alegerile anticipate din posibilele scenarii pentru viitorul apropiat al Italiei. Nevoia prezentului fiind una de guvern stabil, „de profil înalt care nu ar trebui să se identifice cu nicio formulă politică”, care ar gestiona pandemia, vaccinarea și recuperarea economică.
Alături de numărul tot mai mare de decese, economia națională a scăzut cu 8,9% în anul 2020 (cea mai mare contracție de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial), iar peste 420.000 de locuri de muncă s-au pierdut între februarie și sfârșitul anului, inclusiv 101.000 de locuri de muncă numai în decembrie.
Mario Draghi este numele propus de președinte, care are un aliat recunoscător în Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni (fost premier al Italiei la rândul său). Premierul desemnat, președinte în trecut al Băncii Centrale Europene (BCE), a început deja rundele de consultări cu partidele din parlament pentru a încerca să formeze noul guvern.
În acest moment, Draghi este susținut de Partidul Democrat (Pd), Italia Viva, fostul premier Matteo Renzi și Forza Italia, partidul de dreapta al lui Silvio Berlusconi. Cu toate acestea, mișcarea de 5 stele (M5S) este împărțită între liderii săi care doresc să-l susțină pe Draghi și un grup mare de parlamentari care se opun acestuia. Într-o decizie care i-a surprins foarte mult pe analiști, chiar și partidul de dreapta eurosceptic al Ligii de Nord a spus că îl va sprijini pe Draghi în anumite condiții, Salvini declarând că este de acord cu Draghi în anumite puncte din programul de guvernare.
Chiar dacă partidele continuă să discute și să se opună unul altuia în culise, Mario Draghi pare să fie orientat către o echipă „de profil înalt” formată din tehnocrați și profesioniști cu conotații politice. Cu siguranță, cel puțin conform delegațiilor care au participat la consultări, nu au început negocieri privind numele de miniștri între partide și premierul desemnat. Singura persoană cu care se consultă fostul guvernator al BCE pentru formarea echipei guvernamentale este președintele Mattarella.
Reprezentarea politică va fi probabil redusă până la capăt, cu cel mult doi miniștri aparținând marilor partide (Pd, 5 Stele și Liga). Dar este posibil ca în jocul dintre diferitele mișcări politice, să fie aleasă varianta cu numiri exclusiv de tehnocrați. Cu siguranță, după cum se pare în prezent, liderii de partid nu vor participa personal cu vreo funcție în Guvern, fiind mult prea prezenți și impunători în agenda publicând, putând astfel cauza probleme pentru trecerea cu bine prin pandemia încă în curs.
Draghi a fost numit la conducerea Băncii Centrale Europene în noiembrie 2011, în locul francezului Jean-Claude Trichet într-o zonă euro zdruncinată de criza datoriilor. Amenințarea cu implozia blocului a atârnat peste mandatul său, alături de îngrijorările că criza datoriilor suverane din Grecia s-ar răspândi în alte țări.
Născut la Roma la 3 septembrie 1947, în prezent căsătorit cu doi copii, este licențiat în economie cu doctorat la Massachusetts Institute of Technology (MIT), fiind profesor de economie la mai multe universități italiene. După ce a petrecut șase ani la Banca Mondială între 1984 și 1990, a devenit director general al trezoreriei italiene în 1991, funcție pe care a ocupat-o timp de 10 ani sub nouă guverne separate, conducând o serie de privatizări în acea perioadă.
Foto principal: EPA/EFE/Fabio Frustaci