„Monumentele” Marii Uniri din Arad (FOTO): între rugină, mese și spațiu gol cu frunze
Monumentul Marii Uniri a fost un subiect discutat intens cu cât se apropia centenarul Marii Uniri de la 1918. Deznodământul Primului Război Mondial pentru România nu a putut să fie marcat cu semnificație la 1 decembrie 2018 din cauza neamplasării monumentului mult-promis. La doi ani de la centenar, sculptura încă nu este amplasată, alternativa improvizată a Primăriei Arad arată deplorabil, iar presupusa locație a monumentului Marii Uniri stă goală și plină de frunze.
La începutul anului 2020 licitația pentru amplasarea monumentului care trebuia să fie ridicat în Arad încă din 2012 a fost anulată! Guvernul Orban a anulat licitația, iar Primăria Arad nu a mai anunțat nimic legat de acest subiect, cum o făcuse în trecut. În schimb, varianta locală a Monumentului Marii Uniri, așa-numita lucrare de artă tridimensională, stă și astăzi flancată de mesele unui restaurant, iar după câțiva ani arată într-o stare deplorabilă, lucru de altfel preconizat de specialiști acum 2 ani când fusese anunțată rapid de conducerea administrației locale.
Chiar dacă data inițială de 2012 nu fusese respectată, artistul pierduse în instanță procesul în anul 2015 și ca urmare era obligat să livreze monumentul la locul stabilit. La mijlocul anului 2018 administrația locală a renunţat la varianta aprobată și pentru care fusese proiectat monumentul în 2007, Lacul Pădurice de la Podgoria.
În luna mai 2018, Consiliul Local Municipal a aprobat noul amplasament pentru Monumentul Marii Uniri, adică spațiul lăsat liber după demolarea clădirii Uniunii Artiștilor Plastici în acest sens. În noiembrie 2018 fostul primar Gheorghe Falcă spunea că „Dacă procedurile birocratice ar începe acum, ar dura o lună, la care se adaugă cel puţin şase săptămâni lucrările de pe şantier, pentru că betonul din fundaţie are un timp în care trebuie să se usuce, înainte de instalarea pieselor monumentului, care cântăresc peste 100 de tone.”. Anii au trecut, Guvernul Orban a anulat licitația pentru amplasare la începutul anului, iar acum, în noiembrie 2020, nu există pregătit nimic în locația de lângă Consiliul Județean, spațiul este gol și plin de frunze. Nu există nici măcar un proiect aprobat în acest sens, singurul indicator din amplasamentul aprobat de 2 ani de zile privește sistemul de management al deșeurilor în județul Arad.
-
Pingback: De ce suntem tratați cu spatele? Scurt inventar subiectiv al sculpturilor din Arad (FOTO) – Independentul
-
Pingback: Bani în bugetul Ministerului Culturii pentru Monumentul „ascuns” al Marii Uniri din Arad – Independentul
-
Pingback: Preluarea (ex) Cinema „Dacia” de către CMC Arad: 3 întrebări cruciale – Independentul