Prima strategie a UE privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ
Executivul european dorește să avem parte de O Uniune a Egalității, în care fiecare persoană poate să fie ea însăși și poate să iubească pe cine dorește. În acest sens, Comisia Europeană a prezentat astăzi prima strategie a UE privind egalitatea pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen, intersexuale și queer (LGBTIQ).
În anul 2021, Comisia va prezenta o inițiativă pentru includerea infracțiunilor motivate de ură și a discursului de instigare la ură îndreptate împotriva persoanelor LGBTIQ pe lista infracțiunilor din Uniunea Europeană. Executivul european va sprijini acțiunile de promovare a egalității pentru persoanele LGBTIQ, precum și efectuarea unui exercițiu de evaluare cu privire la oferirea de protecție juridică împotriva discriminării față de persoanele LGBTIQ în toată Uniunea Europeană.
Unul dintre punctele importante ale Strategiei pentru Egalitatea Persoanelor LGBTIQ 2020 – 2025, lansată de către Comisia Europeană, este recunoașterea familiilor LGBTI peste granițe, în conformitate cu decizia Curții de Justiție a UE în cazul Coman-Hamilton. Acest lucru este posibil datorită eforturilor susținute din partea lui Adrian Coman și a lui Clai Hamilton și ale asociației ACCEPT din ultimii 8 ani petrecuți în instanțe, luptând pentru drepturi egale și esențiale pentru comunitate.
Comisia Europeană a anunțat că va promova o inițiativă legislativă privind recunoașterea reciprocă a filiației și va explora posibile măsuri de sprijinire a recunoașterii reciproce a parteneriatelor între persoane de același gen.