Bustul lui Bujor Buda, amplasat cu modestie în scuarul cu același nume

Inaugurarea scuarului Bujor Buda (nu este parc conform legislației), din latura dreaptă a Hotelului Continental din Arad, s-a petrecut la finele primăverii. Însă atunci a lipsit bustul persoanei care poartă fix numele zonei verzi re-amenajate. Dar repezeala a fost motivată electoral, așa că cei din PNL Arad nu au ținut cont de acest… detaliu. Acum, că politicienii au fost aleși în funcții, nu a mai avut loc o amplasare cu fast a bustului lui Bujor Buda.

Lucrarea de artă semnată de sculptorul Dumitru Paina, cunoscut pentru bustul lui Alexandru Ioan Cuza din fața IPJ Arad sau placa comemorativă a centenarului zborului lui Aurel Vlaicu, a fost amplasată săptămâna trecută la intrarea scuarului în latura dinspre clădirea revoluției de la 1918. De data aceasta micul spațiu verde nu a mai fost inundat de către politicieni sau sigle de partid. Și poate este mult mai bine că a lipsit fastul electoral.

Amplasarea a fost marcată de decența și modestitatea caracteristică lui Bujor Buda (1935 – 2018). În prezența apropiaților și familiei defunctului fondator al asociației Pro Urbe Arad, bustul a fost amplasat pe soclu. Pe care stă scris cea mai celebră rostire a sa care va rămâne întotdeauna în patrimoniul local, alături de analizele sale profesioniste și elegante în același timp: „Dragi arădeni, nici nu știți în ce oraș frumos trăiți.”