USR-PLUS dorește consultări transparente, cu presa în sală, pentru formarea unei majorități în CLM Arad
USR-PLUS dorește să schimbe modul în care se face administrație publică, iar primul pas în acest sens contă în invitarea tuturor forțelor politice prezente în Consiliul Local Municipal și participarea la consultări transparente, în cursul săptămânii viitoare, legate de formarea unei majorități funcționale în jurul unor proiecte pentru comunitate.
Unica soluție pentru a alcătui o formulă eficientă, bazată pe cooperarea cât mai multora dintre viitorii membri ai CLM Arad, este demararea unor consultări transparente, la nivel instituțional, între partidele cu reprezentare în consiliu, a specificat președintele filialei USR, Vlad Botoș, într-o conferință de presă organizată la sediul partidului.
Dialog, negociere și consens
Formațiunea condusă de Dan Barna și Dacian Cioloș a obținut locul doi în Arad, cu 7 din cei 23 de consilieri, precedați de PNL cu 9 consilieri și urmați de PSD cu 3 reprezentanți. UDMR a obținut voturile echivalente pentru 2 consilieri, iar PMP tot 2.
În același timp, înțelegem să avem o răspundere față de toți cetățenii Aradului, indiferent că ne-au votat ori nu. Din acest motiv, considerăm că activitatea forului deliberativ și a executivului local din următorii patru ani trebuie să fie bazate pe dialog, pe negociere și pe conturarea unui consens referitor la binele comunității.
Responsabilitatea pentru organizarea acestor negocieri revine primarului ales, consideră reprezentanții USR-PULS. Acesta ar urma să ofere cadrul necesar discuțiilor, prin punerea la dispoziție a sălii Ferdinand din Palatul Administrativ, unde să fie facilitat accesul presei.
Principiile anunțate de USR-PLUS care vor sta la baza negocierilor sunt următoarele:
- Un echilibru la nivel executiv, în consens cu votul dat de arădeni. Astfel, ambii viceprimari trebuie să fie aleși din afara PNL, partidul care are deja principala funcție în administrație, cea de primar;
- Transparentizarea și desemnarea pe criterii de competență a principalilor responsabili de buna funcționare a aparatului administrativ local.
- Susținerea comună a anumitor proiecte esențiale pentru Arad.
USR-PLUS va propune un Acord care trebuie să prevadă atât caracteristicile principale ale proiectelor, cât și un calendar clar de implementare, asumat de toate formațiunile politice, pentru următoarele proiecte:
- Construirea unui nou spital Municipal;
- Dublarea finanțării complementare a școlilor și construirea a șase noi creșe;
- Construcția pasajului subteran în zona Podgoria;
- Plantarea unui milion de copaci în perdele forestiere, parcuri noi, micro-parcuri și aliniamente stradale, din intravilanul municipiului Arad.
- Soluționarea problemei termoficării, prin montarea cu ajutorul autorităților de centrale individuale/ de scară sau de bloc și renunțarea la CET-uri;
- Reabilitarea termică a tuturor blocurilor de locuințe din Arad.