Deși comentatorii politici și liderii europeni s-ar putea să nu fie surprinși de pozițiile administrației Trump, strategia de securitate națională (NSS) ridică serioase semne de întrebare privind pe cine SUA consideră cu adevărat aliat, având în vedere imixtiunea fără precedent în organizarea UE dar și neconsiderarea Rusiei drept adversar, documentul emis de guvernul american fiind catalogat repede de către Kremlin drept ”în mare măsură în concordanță” cu viziunea Moscovei.

---

Publicat joia trecută, documentul de 33 de pagini a fost analizat pe toate părțile de către lideri ai instituțiilor Uniunii Europene, diverși lideri ai Statelor Membre, și de către organizații ale societății civile. Strategia de Securitate Națională, care a avertizat asupra potențialei „ștergeri civilizaționale” a Europei din motive ce ușor pot fi catalogate drept ideologice (spre exemplu administrația Trump consideră o amenințare la securitatea sa faptul că Europa dorește să opteze pentru energie regenerabilă), este criticată de europeni.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, spune că înțelege că americanii nu împărtășesc opiniile europene cu privire la anumite lucruri, dar când vine vorba de prioritizarea de către SUA – așa cum se arată în document – a cultivării rezistenței față de traiectoria actuală a Europei, Costa trasează linie roșie.

Printre puținele lucruri apreciate de către administrația Trump în NSS se numără „influența crescândă a partidelor europene patriotice”, pe care UE îl consideră un sprijin pentru extrema dreaptă. Costa subliniază că nu putem accepta această amenințare de interferență în viața politică a Europei, reafirmând că SUA nu pot înlocui cetățenii europeni în alegerea partidelor potrivite și a partidelor greșite. Costa mai adaugă că, din moment ce SUA spun în NSS că Europa este încă un aliat, merită un tratament mai bun decât cel arătat.

Înalta Reprezentantă a politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, a descris criticile administrației Trump ca părând o provocare. Adresându-se unei comisii a Parlamentului European aceasta a declarat că Uniunea Europeană este însăși esența libertății, „criticile privind libertățile de aici ar trebui să fie îndreptate în direcții diferite. Poate Rusia, unde disidența este interzisă, unde mass-media liberă este interzisă, unde opoziția politică este interzisă, unde X sau Twitter, așa cum îl știm, este, de fapt, de asemenea, interzis”.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a subliniat pentru Euractiv că relația dintre UE și SUA este unică, dar UE este cea care își decide propriile reguli. „Când vine vorba de decizii referitoare la Uniunea Europeană, acestea sunt luate de Uniunea Europeană, pentru Uniunea Europeană, inclusiv cele referitoare la autonomia noastră de reglementare, protejarea libertății de exprimare și ordinea internațională bazată pe reguli”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Răspunzând marți la strategie, Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a declarat că unele părți erau plauzibile și altele de înțeles, dar alte elemente erau inacceptabile din punct de vedere european, adăugându-și vocea liderilor europeni care iau atitudine în apărarea Uniunii Europene.

Paie pe foc

Pe parcursul weekendului oficialii SUA, în frunte cu președintele Trump, au întărit pozițiile adversiale exprimate în Strategie. Secretarul de stat adjunct american, Christopher Landau, a declarat că UE urmărește o agendă politică care amenință securitatea SUA prin „cenzură, sinucidere economică/fanatism climatic, frontiere deschise, dispreț pentru suveranitatea națională/promovarea guvernării multilaterale și a impozitării”, precum și prin sprijin pentru „Cuba comunistă”. Potrivit lui Landau, țările europene ar trebui să înceteze să mai urmeze „birocrația nealeasă, nedemocratică și nereprezentativă de la Bruxelles”.

Într-un interviu amplu acordat publicației Politico, Trump a declarat că țările europene „în declin” nu au reușit să controleze migrația sau să ia măsuri decisive pentru a pune capăt războiului Ucrainei cu Rusia, acuzându-le că lasă Kievul să lupte „până când vor ceda”. Precizăm că planul de pace propus de administrația SUA includea cedări teritoriale ale Ucrainei către Rusia care a început războiul din 2022, după ce a anexat ilegal Crimea în 2014.

Apărarea Ucrainei în fața agresiunii Rusiei este miza europenilor

Comisarul UE pentru economie, Valdis Dombrovskis, a precizat în emisiunea matinală emblematică a Euronews, Europe Today, că „UE oferă putere membrilor săi, în special statelor mai mici, deoarece în lumea actuală mai conflictuală și mai puternică, există cu siguranță putere în unitate”. Dombrovskis, care este unul dintre comisarii cu cea mai lungă vechime, aflat în prezent la al treilea mandat, este originar din Letonia.

Dombrovskis a declarat că există multe aspecte „ale Strategiei de Securitate Națională cu care nu suntem de acord, acest lucru este clar… dar există puncte cu care putem fi de acord. Trebuie să dăm dovadă de mai multă asertivitate” când vine vorba de Rusia și de sprijinul pentru Ucraina. Modul de a demonstra puterea, a spus comisarul, este de a asigura finanțarea Kievului, astfel încât acesta să poată rămâne puternic în luptă, în timp ce SUA își retrag asistența directă.

Dombrovskis a subliniat că reuniunea Consiliului European de săptămâna viitoare este „momentul crucial” pentru a decide fie să emită un împrumut pentru reparații pentru Ucraina, fie să apeleze la piețe pentru o datorie comună a UE în valoare de 90 de miliarde de euro pentru 2026 și 2027.

După aproape 4 ani de război al Rusiei împotriva Ucrainei, liderii Uniunii Europene s-au angajat să finanțeze nevoile economice și militare ale Kievului pentru următorii doi ani, într-un fel sau altul. La un summit de săptămâna viitoare, cei 27 de lideri ai UE vor analiza dacă să utilizeze zeci de miliarde de dolari din active rusești înghețate deținute în Europa pentru a ajuta la îndeplinirea cerințelor Ucrainei, pe care Fondul Monetar Internațional le estimează la 135 de miliarde de euro.

• Prima opțiune ar fi un „împrumut pentru reparații” care ar utiliza activele rusești înghețate în UE (evaluate la 210 miliarde euro) până când Moscova va fi de acord să plătească pentru daunele provocate Ucrainei. Conform planului, o parte din bani ar fi transferată către un instrument de datorie al UE. Ucraina ar datora banii UE, dar ar rambursa numai după ridicarea sancțiunilor blocului și după ce Rusia este de acord să plătească despăgubiri de război. Odată ce Rusia plătește despăgubirile de război, Ucraina ar rambursa UE, UE ar rambursa Euroclear (instituția privată care deține majoritatea sumelor înghețate), iar Euroclear ar rambursa Banca Centrală a Rusiei. Puțini cred că președintele rus Vladimir Putin va fi vreodată de acord să plătească reparații. În cazul în care UE ar alege să utilizeze activele, ar fi necesară doar „o majoritate calificată” a Statelor Membre – o majoritate de două treimi – pentru a da undă verde opțiuniii.
• Planul B ar fi ca UE să împrumute banii de pe piețele financiare, la fel cum a făcut pentru a finanța un plan masiv de împrumuturi pentru a revigora economiile europene după pandemia de coronavirus. Împrumuturile pe piețele financiare ar trebui aprobate de toți, ceea ce înseamnă că chiar și un singur vot negativ ar respinge ideea. În ultimul an, Ungaria a blocat sprijinul UE pentru Ucraina aproape de fiecare dată.

Multe dintre economiile majore ale Europei sunt deficitare și împotmolite în datorii. Dar războiul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o amenințare existențială pentru bloc. Evaluările serviciilor de informații sugerează că Putin ar putea lansa un război în altă parte în trei până la cinci ani, dacă va învinge Ucraina.

Administrația Trump pe picior de a implica SUA însăși într-un război de agresiune?

După ce a încercat luni de zile să creeze o atmosferă militarizată în SUA, trimițând armata în orașe și state guvernate de oponenții săi politici, descriind situații minore drept situații de urgență și crize de siguranță publică ce necesită intervenția guvernului federal, Donald Trump și-a îndreptat atenția în această toamnă către apele internaționale din zona insulelor Caraibe și indirect către Venezuela.

Secretarul Apărării, sau cum îi place să îl denumească administrația Trump –Secretarul de Război-, Pete Hegseth, și alți oficiali cheie din domeniul securității naționale urmează să informeze marți liderii Congresului despre acțiunile administrației în Venezuela. Informarea este așteptată să fie adresată așa-numitei „Banci a celor 8”, care include liderii de top ai fiecărui partid din fiecare cameră, precum și președintele Comisiei de Informații a Senatului și a Camerei Reprezentanților.

Hegseth și alți oficiali, inclusiv Secretarul de Stat, Marco Rubio, sunt așteptați să răspundă incidentelor raportate de presa americană asupra atacurilor asupra presupuselor vase de trafic de droguri în largul coastei Venezuelei. Unul în special -o bombarade care a ucis doi supraviețuitori ai unui atac din 2 septembrie- a stârnit controverse de ambele părți ale scenei politice din SUA timp de săptămâni întregi.

Hegseth nu s-a angajat să publice o înregistrare video a celui de-al doilea atac controversat, pe care un legislator l-a descris ca fiind „profund tulburător” după ce l-a analizat în spatele ușilor închise. Reprezentanții administrației Trump insistă că SUA se află într-un război cu narco-teroriști, deși practic ar fi vorba doar despre traficanți de narcotice, deși este greu de spus dacă chiar putem având în vedere că forțele armate controlate de Hegseth nu rețin pe suspecți, ci îi ucid, estimându-se că aproape 90 de oameni au fost uciși pe parcursul acestor atacuri în ape internaționale.

Mai mult decât atât, acești traficanți sunt catalogați de către administrația actuală a SUA drept executanți ai președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro. Acuzațiile că securitatea națională a SUA ar fi în pericol pentru că traficul de substanțe narcotice, cum ar fi Fentanyl deși Venezuela nu produce acest opioid, sunt de fapt arme chimice nu sunt susținute de dovezi substanțiale.

Societatea civilă europeană subliniază eforturile pe care Europa trebuie să le facă

Ian Lesser, șeful biroului Fondului Marshall German din Bruxelles, spune că NSS este o schimbare fundamentală în abordările actuale ale SUA și Europei față de războiul din Ucraina și față de Rusia. Întrucât, administrația Trump vede acesta pur și simplu ca pe o problemă neplăcută care trebuie rezolvată și pusă deoparte, luată de pe masă, pentru a trece la alte probleme.

Giuseppe Spatafora de la Institutul UE pentru Studii de Securitate, subliniază că aceasta este o amenințare pe care, potrivit NSS, europenii au creat-o singuri parțial din paranoia. Și, prin urmare, este mai dificil de văzut o modalitate prin care aliații europeni să devină – să rămână utili Statelor Unite, ceea ce le face mai ușor SUA să-i critice și să se opună.

Pentru Centrul Internațional pentru Apărare și Securitate (ICDS) din Estonia, David Cattler subliniază situația delicată și dificilă în care se regăsește Europa:

• ”Dacă noua Strategie Națională de Securitate a SUA conține un singur mesaj care a tulburat statele din prima linie a Europei, este vorba despre modul în care este reformulată Rusia. În loc să prezinte Moscova ca un adversar strategic principal ale cărui intenții pe termen lung definesc peisajul securității europene, NSS tratează Rusia ca pe o provocare care poate fi moderată – în principal printr-un angajament diplomatic reînnoit și eforturi de restabilire a „stabilității strategice”. Pentru țările care se află în prima linie a presiunii rusești, aceasta marchează o abatere semnificativă de la strategiile anterioare ale SUA și dezvăluie o divergență mai profundă în modul în care cele două părți înțeleg natura amenințării.
• Spre deosebire de orice strategie americană de după 2001, NSS nu pune descurajarea în centrul atenției ca piatra de temelie a politicii Rusiei. În schimb, aceasta pune accentul pe dezescaladare, reducerea tensiunilor și redeschiderea canalelor diplomatice. Implicația clară este că Washingtonul încearcă să stabilizeze mediul conflictual – formal sau informal – astfel încât atenția și resursele să poată fi redirecționate către alte priorități globale. Aceasta este o postură orientată spre înghețarea riscului, mai degrabă decât spre contracararea acestuia, și contrastează cu viziunea din prima linie conform căreia stabilitatea durabilă necesită o presiune militară și politică susținută asupra Moscovei.
• Strategia sugerează, de asemenea, că, deși periculos, comportamentul Rusiei este, în cele din urmă, maleabil prin implicare. Aceasta se bazează pe două presupuneri pe care factorii de decizie politică baltici și nordici nu le împărtășesc: că ambițiile strategice ale Moscovei sunt negociabile și că războiul său împotriva Ucrainei reprezintă o deviere, mai degrabă decât continuarea unui model îndelungat de comportament coercitiv. Statele din prima linie văd Rusia mobilizându-se pentru o confruntare susținută. NSS vede o Rusie care poate fi normalizată.
• La fel de izbitoare este ridicarea vulnerabilităților interne ale Europei – spre deosebire de agresiunea rusească – ca amenințare mai semnificativă la adresa stabilității pe termen lung. În NSS, probleme precum declinul demografic, presiunile asupra coeziunii sociale, stagnarea reglementărilor și tensiunea instituțională sunt prezentate ca fiind riscurile centrale pentru viitorul Europei. Deși aceste provocări sunt reale, cadrul diferă puternic de perspectiva baltică, unde două decenii de consolidare a rezilienței au fost determinate de recunoașterea faptului că forța internă și descurajarea externă sunt inseparabile.”