Culoarea bogată a câmpurilor de grâu îți atrage atenția, indiferent dacă ești iubitor de artă sau de agricultură. Nuanța aurie și densitatea lanului fură privirea oricărui trecător. Și acesta este ideea: de a ne opri din ceea ce facem (de obicei în ritm alert și aproape inconștient) și să ne odihnim. Asemeni personajelor din „Secerătorii”, care îndeamnă la odihnă și reîncărcare -cu mâncare, cu somn- după muncă, având în vedere că alții, în fundal, preiau sarcina când este rândul lor.

Pictura lui Pieter Bruegel cel Bătrân ne subliniază ciclicitatea anului. Dar și al oamenilor. Care au nevoie de repaus după muncă. Unii chiar istoviți nici nu apucă să mănânce și încearcă să-și încarce bateriile printr-un pui de somn. Până și această expresie – a încărca bateriile – denotă o re-interpretare modernă a funcționării omului; somnul nu mai este o parte normală, așteptată și necesară a zilei unui om, ci un proces indispensabil pentru continuarea producției, pentru îndeplinirea funcției aparatului (ceas, casetofon, telefon) căruia îi încarci bateriile.

Publicistul Yuval Harrari evidențiază acest neajuns al contemporaneității în termeni sistemici și concluzionează: un sistem biologic nu poate continua astfel la nesfârșit. Ființele biologice au nevoie de pauză, după cum ne dăm seama simplu în dimineața posterioară unei nopți lungi nedormite. 

Culorile vii ale picturii ne captează atenția și ne provoacă imaginația. La fel o face și inteligența artificială în recenții 2 – 3 ani. Câte domenii sunt oportune și câte posibilități putem accesa, doar să trudim pe aceste lanuri ale AI, investind bani și atenție zilnică în acest domeniu… uitând între timp că există cicluri. În tehnologie precum în recolte. 

Din 1965 pe pilot automat

În 1965, inginerul și omul de afaceri Gordon Moore a observat o tendință care avea să definească explozia tehnologică fără precedent pe care lumea a experimentat-o ​​în ultima jumătate de secol. Observând că numărul de tranzistoare dintr-un circuit integrat se dublează aproximativ la fiecare 2 ani, Moore a enunțat legea sa omonimă, care a devenit de atunci motorul din spatele industriei informatice în creștere, făcând posibil tot ceea ce considerăm acum obișnuit – telefoane mobile, imagini digitale de înaltă rezoluție, roboți de uz casnic, animație pe calculator etc.

Cu toate acestea, așa-numita Lege a lui Moore nu a fost niciodată menită să dureze pentru totdeauna. Tranzistoarele pot deveni doar atât de mici încât, în cele din urmă, legile mai permanente ale fizicii intervin. Chiar dacă acum pot fi deja măsurate la scară atomică, cele mai mici disponibile comercial având doar 3 nanometri lățime, există o limitare fizică conform căreia firele nu pot fi mai subțiri decât atomii. Ben Lee, de la Universitatea din Pennsylvania, declară că dacă hardware-ul de bază devine mai puțin abundent sau mai puțin capabil – dacă nu putem continua să îmbunătățim memoria, puterea de procesare sau viteza – acest lucru se va traduce în constrângeri asupra a ceea ce putem construi pe software. Și deja se întâmpină probleme cu scalarea (…) gândiți-vă la inteligența artificială. Vedem o mulțime de centre de date și GPU-uri dedicate aplicațiilor de inteligență artificială. Dacă aceste cipuri nu devin mai mici, mai eficiente din punct de vedere energetic sau mai puțin fierbinți, vom vedea o adevărată extindere a clădirilor centrelor de date.

O lecție veche de peste jumătate de mileniu

În pictura lui Bruegel vedem cum grâul este folosit drept șezătoare, mâncare (pâine), băutură (bere), respectiv obiect al muncii. Cu alte cuvinte, roadele muncii oamenilor revine tot lor. Mai este și o comuniune cu natura, totul existând în același mediu.

Pictura datând din 1565 este considerată o capodoperă și pentru că trascende epoca sa, putând fi interpretată în aceiași termeni de activitate și repaus, conexiune cu natura, la jumătate de mileniu distanță. Inteligența umană transcende secolele.