Târgul de cArte Alba Transilvană îi are drept conferențiari pe Adrian Cioroianu, Daniel David şi Daniel Năzare

În perioada 5-7 mai 2023, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, alături de parteneri, invită pe cei interesați în inima Cetăţii Alba Carolina, pe esplanada Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, la cea de-a XIV-a ediţie a Târgului de cArte Alba Transilvană.


La categoria conferinţe, în prima zi a târgului, vineri, 5 mai, vizitatorii au ocazia să-i întâlnească şi să-i asculte pe Adrian Cioroianu – managerul Bibliotecii Naţionale a României, care va vorbi despre Dilemele şi problemele patrimoniului naţional (ora 18:00, esplanada Muzeului Naţional al Unirii), şi pe Daniel Năzare – managerul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Braşov, care va lămuri cum a ajuns la concluzia că şi canibalii se satură de oameni (ora 17:00, esplanada Muzeului Naţional al Unirii).

Duminică, 7 mai, încheie seria conferinţelor acestei ediţii a Târgului de cArte Alba Transilvană Daniel David, rectorul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, care va susţine prelegerea cu titlul Despre psihologia românilor în educaţie şi tehnologie (ora 18:00, esplanada Muzeului Naţional al Unirii).

*Adrian Cioroianu este istoric, jurnalist, scriitor şi om politic, a ocupat funcţia de Ministru al Afacerilor Externe, între 2007 şi 2008. Din 2012 până în 2015, a fost decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, unde astăzi activează ca profesor universitar. În anul 2021 a fost numit manager interimar al Bibliotecii Naţionale a României, iar începând cu anul 2015 este delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

*Daniel David este profesor universitar doctor şi rector la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, şi directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute, New York. Este directorul Internaţional Institute for the Advanced Study of Psychotherapy and Applied Mental Health, fiind cel mai citat psiholog din România conform analizelor scientometrice (Web of Science/ Google Scholar). Profesorul Daniel David este cel care a introdus în ţară primele cursuri de psihologie pozitivă, în cadrul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie, fondată de acesta la Universitatea „Babeş-Bolyai”.

*Daniel Năzare este doctor în istorie, iar începând cu anul 2016 este managerul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Braşov. Un obişnuit al simpozioanelor de profil din ţară şi străinătate, a susţinut şi încă susţine numeroase conferinţe de interes cultural pentru publicul general.

Organizatorii Târgului de cArte Alba Transilvană, ediţia a XIV-a, sunt Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, alături de partenerii: Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Albă Iulia, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, Palatul Copiilor Albă Iulia, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan şi cunoscutul Grup Skepsis.

Foto: albastiri