Expoziția „Timp de 40 de ani” poate fi vizitată la Centrul Ceh din București până pe 24 februarie

Anul 2021 a însemnat, pentru Centrul Ceh din Bucureşti, aniversarea a 40 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca această sărbătoare, a fost organizată expoziţia „Timp de 40 de ani”, ce prezintă istoria şi evoluţia unuia dintre cele mai îndrăgite institute culturale din România. Aceasta mai poate fi vizitată până pe 24 februarie.


Expoziţia reuneşte imagini şi obiecte din arhiva Centrului Ceh şi oferă vizitatorilor o călătorie audiovizuală interactivă prin perioadele mai mult sau mai puţin cunoscute publicului. Cei interesați au ocazia de a înţelege mai bine parcursul diplomatic şi cultural al unei astfel de instituţii şi modul în care factorii socio-politici au influenţat relaţiile dintre Cehia şi România.

Expoziţia aduce şi o doză de nostalgie pentru vizitatorii familiarizaţi deja cu evenimentele Centrului Ceh din ultimii 15 ani, când acesta a devenit cunoscut în Bucureşti şi în România ca unul dintre cele mai active institute culturale. Centrele Cehe sunt organizaţii contributive ale Ministerului Afacerilor Externe al Cehiei, ce au ca scop promovarea imaginii Republicii Cehe în lume.

Istoria centrelor începe în anul 1949…

…când primele două Centre de Informaţie Culturală se deschid la Sofia şi la Varşovia. Cu timpul, apar reprezentanţe la Budapesta (1953), Berlin (1955) şi Bucureşti (1981), iar după 1989 acestea se răspândesc în toată lumea, în prezent numărul lor ajungând la 26. Centrele Cehe reprezintă Republica Cehă într-o sferă largă de domenii sociale şi culturale-artă, industrii creative, noutăţi din domeniul ştiinţific, printre altele.

Totodată, se ocupă cu predarea limbii cehe, se implică în proiecte internaţionale, diseminează publicului informaţii despre Cehia şi îl familiarizează cu cultura cehă, urmărind stimularea dialogului cultural internaţional. Casa de Cultură Cehoslovacă a fost înfiinţată prin acordul încheiat de către Republica Socialistă România şi Republica Socialistă Cehoslovacă în anul 1971. Cu toate acestea, deschiderea ei propriu-zisă nu a avut loc decât zece ani mai târziu. Activitatea Casei consta în evenimente tipice diplomaţiei culturale a vremii: serate literare cu autori cehoslovaci, proiecţii de filme cehoslovace şi pentru copii, expoziţii ale artiştilor cehoslovaci, discuţii şi mese rotunde, conferinţe de presă pe teme de interes din Cehoslovacia, cursuri de limbă ş.a.m.d.

Centrul Ceh a devenit o instituţie modernă, progresistă şi creativă, cu programe de succes precum Documentary Mondays, Future Museum sau festivalul de film documentar şi drepturile omului One World România. Expoziţia „Timp de 40 de ani” a fost deschisă pe 9 decembrie, iar pe 24 februarie 2022 sunteţi aşteptaţi la evenimentul de închidere (str. Ion Ghica, nr. 11). Accesul se face pe baza prezentării certificatului verde, masca de protecţie este obligatorie, precum şi distanţarea socială.