Film O’Clock International Festival, organizat în 6 țări diferite, anunță cele 12 titluri din competiția internațională de scurtmetraj
Film O’Clock International Festival se apropie cu fiecare minut. Festivalul care va avea loc în spații fizice în cele şase ţări participante (Lituania, România, Bulgaria, Grecia, Egipt şi Africa de Sud), în perioada 1 – 6 martie 2022, a ales cele 12 titluri din competiţia de scurtmetraj.
Selecţia filmelor a fost făcută de boardul festivalului constituit din Mirona Radu (regizor, producător, România), Andrew Mohsen (critic de film, director al biroului artistic Festivalul de Film de la Cairo) și Dian Weys (regizor, scenarist, Africa de Sud) din peste 90 de înscrieri.
Ceea ce face această competiţie specială este faptul că arată similarităţile dintre ţările atât de diverse din Festival. Dacă nu ar fi limbile diferite, ar fi uneori chiar greu ca cineva să-și dea seama din ce ţară provine un film. Organizatorii au acordat atenţie şi diversităţii categoriilor de film, rezultând astfel ficţiune, documentar şi animaţie. Toate acestea pot crea o imagine despre cât de diversă este arta cinematografică în fiecare dintre cele şase ţări.
Lista scurtmetrajelor
- Bella, regia Thelyia Petraki, 24 min., hibrid (ficțiune – documentar), Grecia, 2020
- Digital Voodoo, regia Antanas Skučas Julius Zubavičius, 2 min., animație, Lituania/Marea Britanie, 2020
- Five Tiger, regia Nomawonga Khumalo, 11 min., ficțiune, Africa de Sud, 2020
- Love Stories on the Move, regia Carina Gabriela Dașoveanu, 21 min., ficțiune, România, 2021
- Nexting, regia Karina Logothetis, 11 min., ficțiune, Grecia/SUA, 2021
- Once Upon a Time in the Cafe, regia Noha Adel, 16 min., ficțiune, Egipt, 2021
- Ruby & Roach, regia Erentia Bedeker, 9 min., animație, Africa de Sud, 2020
- Santiago, regia Andrey Koulev, 16 min., animație, Bulgaria, 2021
- The Deer Hunting, regia Andrei Olănescu, 22 min., ficțiune, România, 2020
- The Interrogation, regia Urtė Sabutytė, 14 min., ficțiune, Lituania, 2021
- We Come One by One and We Leave at One’s Time, regia Mihnea Toma, 20 min., documentar, România, 2020
- What We Don’t Know About Mariam, regia Morad Mostafa, 25 min., ficțiune, Egipt, 2021
Adițional proiecțiilor de filme, festivalul organizează în online două evenimente de industrie. Descoperirea Patrimoniului Cinematografic va avea loc miercuri, 2 martie 2022, orele 17:00 -18:30 (GMT +2). Din ce este compus patrimoniul cinematografic? Cum poate fi acesta păstrat cu mare grijă şi cum se pot găsi noi abordări pentru a atrage atenţia spectatorului? Se va discuta despre cum putem creşte apetitul publicului pentru filmele vechi în condiţiile în care accesul la ele este limitat. Organizatorii își doresc o dezbatere fructuoasă în jurul acestor subiecte în încercarea de a continua acest dialog despre păstrarea vie a patrimoniului cinematografic. Doritorii se pot înscrie pe acest link: https://bit.ly/3oyEi8u
Festivalul este un eveniment anual, competitiv și nespecializat, iar cea de-a doua ediție a festivalului este organizată și produsă de Creatrix Fama și Fundația ABI. Evenimentul este susținut de DACIN SARA.