Memorialul Ipotești lansează concursul pentru Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu

Memorialul Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu acordă anual, începând cu 1998, Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM. Acesta constă într-o diplomă, o plachetă cu însemenel stabilite pentru Premui Național de Poezie și un premiu în bani cu o valoare stabilită de la an la an.


Sunt invitați poeți și edituri să trimită volumele de debut (poezie) publicate în anul 2021, în vederea deliberării pentru ediţia 2022, pe adresa Memorialului Ipotești (Memorial Ipoteşti − Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, sat Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, cod 717253), având pe plic menţionarea Pentru Premiul Naţional de Poezie. Obiectivul acestei instituții culturale este cercetarea și promovarea operei eminesciene, a poeziei și criticii literare românești.

Juriul va face, mai întâi, nominalizările, apoi va desemna laureatul/laureații, conform Regulamentului de acordare a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM. Întrucât decernarea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM va avea loc în cadrul Zilelor Eminescu, ediţia ianuarie 2022, volumele trebuie expediate până la data de 20 decembrie 2021.

Pentru această ediție, juriul este format din: dr. Alexandru Cistelecan (Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș), dr. Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), dr. Mihai Iovănel (Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București), dr. Alex Goldiș (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), dr. Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu),

De-a lungul anilor, au fost premiați pentru debut Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Demiz Otay.