Stabilirea primelor familii evreiești în Crăciunești (județul Maramureș) are legătură cu valurile de imigranți din Galiția (regiune istorică împărțită azi de Ucraina și Polonia), unde pogromurile și sărăcia făceau viața evreilor tot mai dificilă. Ajungând pe teritoriul comitatului Maramureș, sunt acceptați și astfel reușesc treptat să își întemeieze comunități.

În anul 1728 sunt menționate două familii evreiești în Crăciunești, iar în anul 1735 alte trei familii. Comunitatea începe astfel să se formeze, iar în prima jumătate a secolului al XIX-lea își ridică deja o sinagogă și un „beth midrash” (încăpere pentru studiul Torei), cimitirul datând din prima jumătate a secolului al XVII-lea. Șematismul episcopiei romano-catolice de Satu Mare din anul 1838 oferă informații prețioase cu privire la structura confesională a localităților aflate sub jurisdicția eparhiei. Potrivit datelor, în satul Crăciunești trăiau 395 persoane de confesiune mozaică și 311 persoane de confesiune greco-catolică. La acel moment, Crăciuneștiul era una dintre cele două localități ale comitatului Maramureș cu o majoritate evreiască, cealaltă localitate fiind Valea Hotarului (inițial Csárda / Kabola Csárda, azi parte a orașului Sighetu Marmației). Rezultatele recensământului austro-ungar din anul 1910 arată o mare creștere a comunității evreiești din Crăciunești, care în continuare era majoritară. Astfel, populația totală a localității era de 2517 locuitori, dintre care 1330 de confesiune mozaică și 1162 de confesiune greco-catolică. Din punct de vedere lingvistic, evreii apar ca fiind vorbitori de limbă germană, în realitate fiind vorba de limba idiș, un dialect germanic al evreilor așkenazi.

Evreii din Crăciunești a fost inițial afiliați comunității din orașul Sighetu Marmației, iar ulterior a celei din Bocicoiu Mare. În cursul anului 1834 a avut loc o polemică între rabinul Nissan Teitelbaum din Sighet și curtea hasidică din Kosów (azi Kosiv, Ucraina). Ca urmare a acestui fapt, rabinul a interzis angajarea hahamului Mose din Crăciunești (persoană care se ocupa cu tăierea rituală a animalelor), întrucât acesta era parte a curții hasidice Kosów. Majoritatea evreilor din Crăciunești erau însă adepți ai curentului hasidic respectiv, motiv pentru care nu au luat în calcul interdicția. Primul rabin al comunității evreiești din Crăciunești a fost David Nathan Deutsch, ales în anul 1850.

În special după sfârșitul Primului Război Mondial, evreii din Crăciunești încep să emigreze ca urmare a problemelor de natură economică. Trasarea noilor granițe a împărțit comitatul Maramureș între România (sud) și Cehoslovacia (nord), localitatea Crăciunești întrând astfel în componența României. Divizarea comitatului a adus însă o serie de greutăți în viața locuitorilor, dat fiind faptul că mulți aveau afaceri, terenuri sau alte bunuri pe malul opus al Tisei. În cazul evreilor din Crăciunești, transportul lemnelor pentru export pe râul Tisa nu a mai putut fi practicat, astfel că una dintre ocupațiile de bază s-a pierdut. Un număr important de evrei din Crăciunești emigrează în Statele Unite ale Americii, Cu toate că numărul evreilor a scăzut, plecarea peste Ocean a adus unele beneficii comunității din Crăciunești – până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, aproape fiecare familie evreiască avea cel puțin un membru plecat în America și care trimitea deseori bani acasă. Cu toate acestea, rezultatele recensământului din 1930 indică în continuare o majoritate evreiască, fiind înregistrați 889 evrei, 820 ruteni, 109 români, 12 maghiari și 3 germani.

Ca urmare a celui de-al doilea arbitraj de la Viena din 30 august 1940, partea de nord-vest a Transilvaniei (inclusiv județul Maramureș) a revenit Ungariei. În scurt timp, lucrurile aveau să se îndrepte într-o direcție de neimaginat odată cu ascensiunea culminantă a fascismului în Europa. Un număr de 496 de evrei din Crăciunești au fost considerați „apatrizi” și deportați în Galiția, aflată la momentul respectiv sub ocupație germană. Între 27-28 august 1941 a avut loc masacrul de la Kameneț-Podolski, o tragedie care avea să prevestească ororile Holocaustului. Peste 23.600 evrei de toate vârstele au fost uciși în cele două zile ale masacrului, inclusiv majoritatea evreilor deportați din Crăciunești. O parte dintre supraviețuitori și-au găsit sfârșitul ulterior în ghetourile din Stanisławów (azi Ivano-Frankivsk) și Horodenka.

Avraham Chaim Reinman a fost ultimul rabin al comunității evreiești din Crăciunești. Înainte de deportarea sa în Galiția, rabinul Reinman conducea o ieșiva (școală religioasă) cu un număr de aproximativ 35 studenți, iar în anul 1940 publică la Satu Mare comentariile sale referitoare la „Pirkei Avot” (Învățăturile Părinților). Este dus alături de ceilalți evrei „apatrizi” în Galiția, unde soția și copiii săi sunt uciși în odiosul masacru de la Kameneț-Podolski. Rămas fără cele mai dragi persoane, rabinul Avraham Chaim Reinman reușește să scape din Galiția și merge pe jos până în orașul Iașinia (Maramureșul de Nord, azi în Ucraina), dar acolo este recunoscut de un jandarm, care îl leagă de o căruță cu destinația Galiția. Ajuns la destinație, rabinul de Crăciunești este dus într-o pădure, torturat, iar în cele din urmă împușcat. În cursul anului 1942, bărbații evrei cu vârste între 20-40 de ani au fost duși la muncă obligatorie pe frontul din Ucraina, unde cei mai mulți și-au pierdut viața din cauza foametei, epuizării sau a terenurilor minate. La sfârșitul lunii aprilie 1944, toți evreii din Crăciunești au fost adunați la una din sinagogile aflate în localitate, fiind duși inițial în ghetoul din Solotvino (Maramureșul de Nord, azi în Ucraina), pentru ca în data de 25 mai să fie îmbarcați în trenuri și duși la Auschwitz, unde aproape întreaga comunitate a fost ucisă.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sunt consemnați 45 de evrei în Crăciunești, 2 evrei la recensămintele din 1966 și 1977. Conform recensământului din anul 1992, niciun evreu nu mai trăia în Crăciunești. Vechea comunitate evreiască a localității maramureșene Crăciunești este azi o amintire. Singurele mărturii rămase în ceea ce a fost cândva o localitate majoritar evreiască sunt cimitirul, câteva foste case evreiești și o fundație a uneia dintre sinagogi (care cu greu se mai poate distinge).

Bibliografie:

• Amerikai Magyar Népszava, vol. 31, 213-242, august 1930
• Enciclopedia geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord, Randolph L. Braham & Zoltán Tibori Szabó, 2020
• Pinkas Hakehilot – Romania vol. II, Yad Vashem, Ierusalim 1980
• Maramureșul românesc – studiu de geografie, Iacob Dermer & Ioan Marin, București 1934

Foto principală: Imagini dintr-o filmare realizată în anul 1935 la Crăciunești