Serile Filmului Românesc ajung la Open Camp Vaslui 2021
Trei seri de film în aer liber promite caravana Festivalului SFR în perioada 24 – 26 august 2021. Ajunsă la Open Camp Vaslui, cu filme bune şi un invitat special, organizatorii anunță proiecția la Teatrul de Vară din Vaslui a două dintre cele mai apreciate filme ale ultimilor doi ani şi o serie de scurtmetraje româneşti.
Proiectul Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) este rezultatul pasiunii studenţilor din Asociaţia Studenţilor Jurnalişti din Iaşi pentru cinematografia românească. Iniţiat în 2010, continuat timp de 12 ani cu retrospective, invitaţi şi parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel naţional de instituţiile reprezentative din mediul cultural.
Ne bucurăm să revenim la Vaslui, unde în 2018 am avut parte de o experienţă inedită, tot la Open Camp. Caravana SFR vine cu filme şi scurtmetraje româneşti, care au rulat anul acesta la festivalul Serile Filmului Românesc de la Iaşi şi care au fost foarte apreciate de publicul larg. Suntem încântaţi să ne reîntâlnim cu cinefilii din Vaslui.
Andrei Giurgia, director festival
Intrarea la proiecțiile de film și evenimentele conexă este liberă. Organizatorii anunță că în caz de vreme nefavorabilă, proiecţiile se mută la Casa de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase”.
Programul proiecților:
MARȚI, 24 august 2021, ora 21.00
Proiecţia filmului „Tata mută munţii” (regia Daniel Sandu)
Filmul prezintă povestea unui bărbat gata să înceapă o nouă etapă alături de o femeie mai tânără, însă este readus violent în contextul vieţii pe care încearcă s-o lase în urmă atunci când fiul său adolescent dispare într-o drumeţie montană. Pelicula este inspirată de o întâmplare adevărată şi spune o poveste despre vinovăţie şi dragoste, despre echitate şi compromisuri, despre lupta unui tată în încercarea de a-şi salva fiul.
Invitat: Cristian Bota
Actor de teatru şi film, Cristian Bota s-a născut la data 16 mai 1992 în Bucureşti. A absolvit Universitatea de Arte Teatrale şi Cinematografie în anul 2013, acolo unde a frecventat cursurile clasei profesorului Adrian Titieni, iar în anul 2012 a jucat primul său rol în filmul Rebellion. Prima sa nominalizare din 2014 la Premiile Gopo, pentru Premiul Tânără Speranţă, se datorează rolului din filmul Poarta Albă (2014). În prezent, joacă pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
MIERCURI, 25 august 2021, ora 20:00
Concert Bogdan Simion
- MIERCURI, 25 august 2021, ora 21:00
Seară de scurtmetraje româneşti
- When Night meets Dawn (regia Andreea Borţun)
- Love stories on the move (regia Carina-Gabriela Daşoveanu)
- În noapte (regia Ana Pasti)
- 17 aprilie (regia Andrei Georgescu)
- Cerbul care a trecut prin faţa mea (regia Vlad Petri)
- 31 ore (regia Claudiu Mitcu)
- Interfon 15 (regia Andrei Epure)
- JOI, 26 august 2021, ora 21.00
Proiecţia filmului „Berliner” (regia Marian Crişan)
Filmul aduce pe ecran o prietenie ciudată între un şofer de tractor dintr-un orăşel de provincie şi un politician de rang înalt din Bucureşti, în timpul unei campanii electorale tensionate, într-o satiră despre politică, corupţie şi valori morale. Titlul vine de la sintagma „Ich bin ein Berliner”, din faimosul discurs anti-comunist al lui John F. Kennedy, ţinut în Berlinul de Vest, în vara lui 1963. Producţia a obţinut Premiul „Keen Eye” – Russian Cinema Club Federation, la cea de-a 42-a ediţie a Festivalului Internaţional de film de la Moscova (MIFF).
Festivalul SFR este organizat de Asociaţia ARTIS. Este unicul de acest profil din ţară, dedicat în exclusivitate filmului românesc şi a reuşit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei (Iași) într-un pol al cinematografiei româneşti.
Foto: Vlad Iorga