25 de ani cu Festivalul Filmului Francez, proiecţii până pe 11 iulie
Lucrurile încep să îşi revină şi în domeniul cultural. Evenimentele, concertele şi festivalurile îşi reiau încet activitatea obişnuită. Festivalul Filmului Francez (FFF) din România se află printre acestea, iar proiecţiile care celebrează cei 25 de ani de existenţă sunt o mărturie că nimic nu îi va opri.
Cu o ediţie aniversară, de vară, Festivalul Filmului Francez va avea loc în perioada 1 – 11 iulie 2021. Proiecţiile vor fi organizate în 12 oraşe din ţară. Astfel, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş vor fi gazdele Festivalului Filmului Francez în acest an.
Proiecţiile vor avea loc în săli de cinema sau spaţii culturale şi în aer liber, cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor, dar şi online, pentru prima dată în istoria festivalului.
Ecuaţia care stă la baza selecţiei de filme este 25 = 5 x 5: 5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare, pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale, organizat de Institutul Francez din România alături de partenerii săi.
Program complet
ORAȘE | ZI | PROIECȚII ÎN INTERIOR / PROIECȚII ÎN AER LIBER |
Bucureşti | 1 – 11 iulie | Cinema Elvire Popesco / Curtea Institutului Francez |
Cluj-Napoca | 1 – 4 iulie | Cinema Victoria / Curtea Institutului Francez |
Timişoara | 1 – 4 iulie | Universitatea de Vest / Curtea Institutului Francez |
Iaşi | 1 – 5 iulie | Institutul Francez – Sala Fondane si Curtea Institutului |
Arad | 7 – 11 iulie | Cinema Arta – Grădina de vară |
Braşov | 3 – 4 iulie | Centrul Cultural Reduta |
Brăila | 1 – 4 iulie | Cinema Cinefeel |
Constanţa | 1 – 4 iulie | Cinema Jean Constantin |
Sfântu Gheorghe | 8 – 11 iulie | Cinema Arta by Citiplex |
Sibiu | 8 – 11 iulie | Fabrica de Cultură (Sala Lulu) |
Suceava | 1 – 4 iulie | Universitatea „Ștefan cel Mare |
Târgu Mures | 8 – 11 iulie | Teatrul de vară |