Se vorbește despre Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești în relație cu momentul 24 ianuarie 1859, însă acestea au fost recunoscute ca atare cu 3 ani înainte, o oarecare uniune -așa cum sugera și numele- fiind prevăzută încă din 1856 odată cu Tratatul de la Paris. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al celor două principate este cunoscută drept o uniune personală, fiind într-o măsură comparabilă astăzi de unii analiști cu cea a Reginei Elisabeta a II-a, care este șeful statului (separat) a 16 state membre ale Commonwealtului.

Semnat la 30 martie 1856, Tratatul de Pace de la Paris a pus căpat oficial Războiului Crimeii început în 1853 între Imperiul Rus și o alianță a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, Franței, Imperiului Otoman și Regatului Piemontului. În urma tratatului, Țara Românească și Moldova sunt plasate sub suzeranitate otomană, aceasta neputând interveni în principate fără acordul puterilor garante. Baza pentru unificarea celor două state fusese oricum construită încet, cu un deceniu înainte, în anul 1846, odată cu intrarea în vigoare a unei convenții de uniune vamală, în urma căreia mărfurile și persoanele puteau trece liber dintr-o „țară” în alta.

Tratatul din ’56 urma să întărească voința locuitorilor acestor teriotrii, iar situația geopolitică era favorabilă acestui deziderat. Conform cu cele stabilite în actul de pace și prevăzute ulterior în detaliu, cele două principate urmau să aibă organe executive și adunări elective separate, însă în comun o Comisie Centrală și o Înaltă Curtă de Justiție și Casație cu sediul la Focșani, chiar și o armată comună!

La 3 martie 1857, la București se înființează „Comitetul Central al Unirii” cu scopul de a coordona acțiunile organizate vizând Unirea Principatelor pe toate planurile. La data de 7 septembrie al acelui an, în Țara Românească au loc alegeri pentru adunarea ad-hoc, câștigători fiind unioniștii. În plan cultural au loc tot mai multe organizări ale mișcării unioniste. În 25 mai 1856, la Iași se înființează societatea „Unirea”. În martie 1857 apare la București ziarul unionist „Concordia” (până în 1915 va apărea sub titlul „Românul”, condus de C.A. Rosetti).

În august 1858 are loc Convenția de la Paris, care avea să detalieze hotărârile Congresului de la Paris în urma căruia fusese semnat Tratatul de Pace din 1856. Convențiunea cum aveau să o denumească cei din țară a fost actul care a pus bazele unirii solide a Principatelor. Până la alegerea unui domnitor, guvernul fiecărui principat român era în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacami (locțiitori ai unui demnitar).

Convențiunea încheiată la Paris în 7/19 august 1858 (…) este și rămâne legea fundamentală a României.

Alexandru Ioan Cuza (în preambulul „Statutului Desvoltător Convențiunii de la Paris”)

Prevederile principale ale Convenției din 1858

• Articolul 1 – unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul”.
• Articolul 2 – autonomia Principatelor era garntată.
• Articolul 3 – alegerea unor domni (hospodari) separați în cele două principate.
• Articolele 4, 5 și 6 – modalitatea de exercitare a puterii executive de către hospodar și cooperarea lor cu adunările elective separate și cu Comisia Centrală de la Focșani.
• Articolul 8 – valoarea tributului datorat Porții Otomane, stabilit la 1.500.000 de piaștri pentru Moldova și 2.500.000 de piaștri pentru Valahia.
• Articolele 10 – 14 – modalitatea de alegere a hospodarilor și drepturile și obligațiile lor.
• Articolul 27 – era stabilită formarea unei „Comisii centrale” la Focșani, formată din câte 8 membri pentru fiecare Principat.
• Articolul 38 – înființarea unei Înalte Curți de Justiție și Casație, comună ambelor Principate, cu sediul la Focșani.
• Articolele 42 – 44 – formarea unei miliții (armate) comune, al cărei comandant urma să fie numit alternativ de către domnitorii celor două Principate.

Anul 1859 începe în forță pentru mișcarea unionistă, în Moldova pe 5 ianuarie au loc alegeri în urma cărora este ales domnitor Alexandru Ioan Cuza! Noul domnitor îl numește ca prim-ministru al Principatului Moldovei pe Vasile Sturdza. Câteva zile mai târziu, pe 24 ianuarie, adunarea electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domnitor al aceluiași Alexandru Ioan Cuza. O zi mai târziu, Cuza îl numește ca prim-ministru al Țării Românești pe Ioan Al. Filipescu.

Fiind totuși ceva neprevăzut în actele și convențiile stabilite dinainte, alegerea nu a fost recunoscută imediat, fiind chiar motiv de agitație pentru Imperiul Otoman. Pe parcursul anului însă, reprezentanții puterilor garante recunosc oficial dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Decizia este luată la 1 aprilie 1859 în cadrul Conferinței de la Paris, cele 5 puteri garante – Franța, Rusia, Marea Britanie, Rusia și Regatul Sardiniei – recunoscând de jure alegerea lui Cuza ca domn al Principatelor Unite. Mai târziu și Imperiul Otoman avea să facă acest lucru.

Deși uniunea personală nu însemna nimic în ce privește unirea politică de facto al celor două țări, acțiunile lui Cuza din următorii ani aveau să contureze și coordoneze politic și instituțional unirea cât mai strânsă dintre principate. Pe parcursul anului 1860 au loc mai multe evenimente care aduc unirea propriu-zisă mai aproape de o realitate cotidiană și alinierea țării la standarde occidentale, cum ar fi adoptarea oficială a alfabetului latin. Tot atunci, Mihail Kogălniceanu, politicianul cel mai apropiat de domnitor, cu care Cuza avea să inițieze o serie de reforme în multe domenii, este numit în fruntea guvernului Principatului Moldovei. În perspectiva Marii Uniri trebuie menționat că în acest an Marele Principat al Transilvaniei redevine stat autonom (cu legislativ la Sibiu) în cadrul Imperiului Austriac.

În 1861 guvernele numite de domnitorul Cuza, împreună cu forțele politice pregătesc terenul pentru unirile instituționale ce aveau să se îndeplinească curând. La finele anului, pe 11 decembrie, în Proclamația către Națiune, domnitorul a informat public că:

Unirea este îndeplinită, naționalitatea română este întemeiată.

Alexandru Ioan Cuza

Pe 22 ianuarie 1862 se formează primul guvern comun (și unic) al principatelor unite, condus de conservatorul Barbu Catargiu, iar pe 24 ianuarie are loc deschiderea lucrărilor primul Parlament al României, sediul instituției fiind la București care este proclamată capitala țării denumită acum Principatele Române Unite.

Tot în acest an are loc unirea arhivelor din București și din Iași, constituindu-se Direcția Generală a Arhivelor Statului. De asemenea ia naștere prima asociație sportivă –Societatea Română de arme, gimnastică și dare de seamă-, precum și Societatea Română de Științe.

Statul rezultat a păstrat de jure suzeranitatea otomană (până în 1877), devenind încet stat independent cu recunoaștere internațională. Primele alegeri generale aveau să fie organizate mai târiu, în 24-25 noiembrie 1864, în urma cărora Mihail Kogălniceanu ajunge în fruntea guvernului.