Locațiile de cazare istorice aduc cu sine un factor distractiv pentru vizitarea lor, este ca și cum am face o incursiune în timp. Dar venerabilele stațiuni, moteluri și hanuri au, de asemenea, de arătat o lecție despre comunitatea în care se află. Restaurarea lucrurilor care definesc cu adevărat un moment în timp și reabilitarea clădirilor pentru o utilizare contemporană și activă nu are doar beneficii financiare pentru cel care pornește o asemenea acțiune ci și pentru zona extinsă în care există respectiva clădire, exemple din toată lumea arătând că astfel se produce o revitalizare adevărată.
Mult discutata „regenerare urbană” are tocmai acest lucru în vedere: revitalizarea unei zone care a fost lăsată în paragină, abandonată din motive economice sau sociale. Conducătorii administrațiilor locale și investitorii imobiliari văd însă doar pe termen scurt și profitul imediat, nu beneficiile pe termen lung. Municipiul Arad nu este străin de o asemenea atitudine.
Teatrul Vechi, Cazinoul Vechi și alte clădiri nu doar cele de patrimoniu sau monumente istorice au fost abandonate de către administrația locală deși legislația îi permitea să intervină și să preia în administrare acele spații. Fosta fabrică Teba a fost pentru un anumit timp exact scena unei astfel de revitalizări, cu sprijinul autorităților locale. Doar pentru a fi apoi folosită drept motiv pentru vânzarea sau închirierea spațiilor de către dezvoltatorii imobiliari!
Hotelul „Ardealul”, construit în 1841, se află pe lista monumentelor istorice ale Aradului, însă porțile acestuia sunt închise puținilor turiști care mai ajung în municipiu. Conservarea unei clădiri care există de zeci de ani, prezintă provocări financiare, structurale și istorice mai mari decât ridicarea unui imobil nou. Poate fi dificil să convingi dezvoltatorii și reprezentanții primăriilor să aprecieze și să ajute la salvarea unor structuri istorice. Însă acest lucru a demonstrat o revitalizare a zonelor care stăteau în paragină.
Hotel „Parc”, singurul din municipiul Arad cu vedere directă la râul Mureș este scos la vânzare de la începutul anului 2020. O clădire de 4 etaje și o clădire de 8 etaje, cu un teren de aproximativ 5.000 m2 , reprezintă mult de administrat pentru o Primărie care abia reușește să se îngrijească de un stadion.
Conservarea nu înseamnă doar apreciere pentru vechi. Este vorba despre asigurarea faptului că acele clădiri vizate sunt puse din nou în funcțiune și astfel se aduce viața într-o zonă care devenea nu doar dezolantă ci poate și periculosă. O parcare și câteva bănci de lemn nu realizează acest lucru!
Elementul retro-istoric poate duce la rezultate financiare
Exemple din toată lumea, chiar și din Germania către care România privește deseori pentru inspirație face acest lucru cu multe dintre fostele construcții socialiste. Există chiar un curent de entuziaști care preferă aceste imobile pentru a-și petrece concediile, în locul celor noi sau tradiționale. În unele cazuri oamenii se mută permanent în ceea ce erau odată hoteluri sau conace, cum se întâmplă în SUA sau Franța.
Idealizarea epocilor trecute poate atrage cuplurile pentru escapade romantice sau planificatorii de întâlniri pentru conferințe. De ce nu investește Statul sau administrația locală în astfel de inițiative? Poate pentru că rezultatele financiare ar intra în bugetele publice și nu în buzunarele unor indivizi care dețin pârghiile decizionale?
Până ce administratorii locali și interesele imobiliare ajung la o mentalitate modernă, ceea ce rămâne cert este faptul că locurile ce erau ancore ale comunității se degradează pe zi ce trece, odată cu țesutul social al zonelor în care se află.