Guvernul a stabilit data alegerilor locale – 27 septembrie 2020

Guvernul a adoptat în ședința de astăzi proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020. Aceasta va fi duminică, 27 septembrie.
Premierul și-a exprimat în trecut convingerea că până pe 27 septembrie răspândirea COVID-19 va fi diminuată simțitor astfel încât se se poată organiza alegerile în condiții de siguranță. Astăzi a punctat că vor fi interzise adunările publice în scop electoral, iar candidații și alegătorii trebuie să se adapteze la regulile de distanțare socială.
Secţiile de vot vor avea și ele de implementat anumite măsuri restrictive. Numărul maxim de persoane permis în secție, stat la coadă la distanţă de 2 metri, utilizarea dezinfectanţilor și a măştilor de protecţie, sunt principalele acțiuni.