Femeile au ocupat doar 12% din pozițiile de conducere în instituțiile internaționale multilaterale

Femeile au ocupat doar 12% din pozițiile de conducere în 33 dintre cele mai mari instituții internațioanle multilaterale din 1945 până în prezent, arată un recent studiu citat de Euractiv. Mai mult de o treime dintre aceste organisme, inclusiv toate cele 4 mari bănci de dezvoltare, nu au fost niciodată conduse de o femeie.


Cinci dintre instituții au avut o singură președinte femeie o singură dată în istoria lor, iar acesta include actualul șef al Organizației Mondiale a Comerțului, Ngozi Okonjo Iweala, potrivit raportului elaborat de GWL Voices for Change and Inclusion, un grup de advocacy format din 62 de persoane, actuale și foste lidere femei.

Studiul care urmează să fie publicat în cadrul reuniunii de săptămâna aceasta a Comisiei Națiunilor Unite pentru Statutul Femeii, a cerut reprezentarea proporțională a femeilor la fiecare nivel al organizațiilor multilaterale, de la birourile de teren până la sediu, precum și în secretariate și organe de conducere. Din 1945, cele 33 de instituții studiate au avut 382 de lideri, dar doar 47 erau femei, se arată în raport. Și, în ciuda progreselor recente, doar o treime din instituții sunt în prezent conduse de femei.

GWL Voices a declarat că va lansa o versiune mai extinsă a raportului în septembrie. Soluțiile privesc reforme de guvernare care ar putea „accelera tranziția către o conducere echilibrată de gen”. Raportul a enumerat 13 instituții care nu au fost niciodată conduse de o femeie de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când au fost create majoritatea acestor organisme, inclusiv Banca Mondială, Națiunile Unite, Organizația Internațională pentru Energie Atomică și Organizația pentru Alimentație și Agricultură.