42 de ani mai târziu după dictatura instaurată în Chile, țara a aprobat un alt plebiscit constituțional. În acest context, profesori și absolvenți ai Universității din Chicago s-au unit pentru a îngropa moștenirea sângeroasă a ”Chicago Boys” și pentru a sărbători inaugurarea unei noi ere a „justiției sociale, economice și ecologice” în Chile. Dreapta politică a sărbătorit rezultatul de respingere de la referndum, dar și-a arătat dispoziția de a dialoga despre o Constituție care să o înlocuiască pe actuala, în vigoare încă de la dictatură.

La aproape trei ani de la protestele din 2019 (Estallido Social), în Chile a avut loc duminica aceasta ultimul dintre cele trei voturi ale procesului său de schimbare constituțională, informează BBC. După ce a aprobat elaborarea unei noi Constituții (în 2020) și a ales Convenția care să o scrie (în 2021), țara din America de Sud va decide în cele din urmă printr-un plebiscit obligatoriu dacă aprobă sau respinge documentul format din 178 de pagini, 388 de articole și 54 de norme tranzitorii.

Constituția propune o mențiune scurtă, dar puternică, și despre apa din Chile. Se precizează că „drepturile persoanelor fizice asupra apelor, recunoscute sau constituite potrivit legii, vor acorda proprietarilor lor dreptul de proprietate asupra acestora”. Propunerea recent scrisă stabilește apa ca bun „inamovabil”, stabilind un „drept al omului la apă”, care îl acordă prioritate față de alte utilizări și creează o Agenție Națională a Apei pentru utilizarea sa durabilă.

Din păcate, plebiscitul a respins noua Constituție, astfele încât cea din anii 1980 rămâne în vigoare.

„Chicago Boys” este termenul dat unui grup de economiști chilieni care studiaseră la Universitatea din Chicago sub îndrumarea lui Milton Friedman, și care au elaborat El Ladrillo (sau Cărămida în traducere liberă), drept program economic din campania lui Jorge Alessandri, la alegerile prezidențiale din 1970. La câțiva ani după ce scrutinul a fost câștigat de președintele socialist, Salvador Allende, lovitura de stat condusă de generalul Augusto Pinochet a suspendat democrația în toamna lui 1973 și a impus o juntă militară. În decembrie 1974, junta militară l-a numit pe Pinochet șeful suprem al națiunii prin decret.

Cu toate acestea, regimul lui Pinochet avea nevoie de un cadru legal pentru a conduce pe termen lung, iar acest lucru a devenit realitate printr-un plebiscit controversat în 1980, în care se regăseau politicile economice din programul electoral elaborat de Chicago Boys. Ziarele au difuzat titluri precum „Constituția îi va proteja pe chilieni de marxism”. După ascensiunea la putere, Pinochet i-a persecutat pe oamenii cu convingeri de stânga, cât și orice critici ai regimului, rezultând în execuția a până la 3.200 de oameni și încarcerarea a 80.000 de oameni și tortura a altor zeci de mii într-o perioadă de aproape două decenii.

Sub influența politicilor economice a „Chicago Boys”, guvernul militar al lui Pinochet a implementat așa-numita liberalizare economică sub principiile neoliberalismului. Aceasta a presupus inclusiv stabilizarea monedei, a eliminat protecțiile tarifare pentru industria locală, interzicerea sindicatelor și privatizarea asigurărilor socială și a sute de întreprinderi de stat.

Unele dintre proprietățile guvernamentale au fost vândute sub prețul pieței unor cumpărători legați din punct de vedere politic, inclusiv propriului ginere al lui Pinochet. Aceste politici au produs o creștere economică ridicată, însă în același timp inegalitatea economică a crescut dramatic, iar efectele devastatoare ale crizei monetare din 1982 asupra economiei chiliane sunt atribuite acestor politici economice. În momentul alegerii noii Constituții, profesori și absolvenți ai Universității din Chicago s-au unit pentru a îngropa moștenirea sângeroasă a ”Chicago Boys”, elaborând o scrisoare în acest sens.

După ce a demisionat în 1990, Pinochet a continuat să servească în calitate de comandant șef al armatei chiliane până la 10 martie 1998, când s-a pensionat și a devenit senator pe viață, în conformitate cu Constituția sa din 1980. Cu toate acestea, Pinochet a fost arestat în temeiul unui mandat internațional de arestare într-o vizită la Londra, la 10 octombrie 1998, în legătură cu numeroase încălcări ale drepturilor omului. În urma unei bătălii legale, el a fost eliberat din motive de sănătate și s-a întors în Chile la 3 martie 2000. În 2004, judecătorul chilian Juan Guzmán Tapia a decis că Pinochet era apt din punct de vedere medical pentru a fi judecat și l-a plasat în arest la domiciliu.

Tranziția chiliană la democrație este numele dat procesului de restabilire a democrației desfășurat în Chile după încheierea dictaturii militare în 1990. Deși istoricii nu au fost de acord cu privire la câți ani a durat această tranziție, există un consens că este un proces lung de cel puțin 15 ani, unii susținând chiar că nu s-a încheiat deoarece Constituția promulgată în timpul regimului lui Pinochet este încă în vigoare.