Cu ocazia sărbătorii de 10 Mai, Trenul Regal va trece prin sud-estul României

Trenul Regal va pleca din Gara Regală Băneasa, marți, 10 Mai 2022, la ora 11:00, după un ceremonial militar pe peronul gării. Își vor da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale. Altețele sale regale doresc să sărbătorească Ziua Regală și cea a Independenței Naționale alături de locuitorii din sud-estul României.


Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia, doresc să sărbătorească 10 Mai 2022, deopotrivă Ziua Regală și Ziua Independenței Naționale, alături de locuitorii celor patru județe pe care le vizitează.

  • Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Ploiești Sud, la ora 12:10. Accesul publicului și al presei este liber. 
  • A doua oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Buzău, la ora 13:31. Accesul publicului și al presei este liber.
  • A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Brăila, la ora 15:24. Accesul publicului și al presei este liber.
  • Ultima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Galați, la ora 16:14. Accesul publicului și al presei este liber. După încheierea ceremonialului sosirii la Galați, Trenul Regal va putea fi vizitat de către public timp de două ore. 

Pe parcursul călătoriei cu Trenul Regal, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roșii Române, ai Fundației Regale Margareta a României, precum și alături de elevi olimpici, de veterani Invictus și de persoanele vârstnice și copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaționale și culturale patronate de Majestatea Sa.

În ziua de 11 mai 2022, Majestatea Sa Margareta, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Sofia vor vizita în municipiul Galați sediul Crucii Roșii Române la ora 11, Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon la ora 12 și Combinatul siderurgic Liberty Galați la ora 13.