Parcul și Satul Regal Săvârșin este deschis vizitatorilor

În perioada 1 martie – 30 aprilie 2022, Parcul și Satul Regal Săvârșin este deschis vizitatorilor care rezervă în avans acest lucru. Deschiderea oficială pentru tot publicul, fără rezervări, începe pe 1 mai 2022 vineri, sâmbătă și duminică, între orele 9:00 și 18:00, în prezența unui ghid.


Domeniul Regal de la Săvârşin demonstrează cu fiecare an că este un model de dezvoltare durabilă. Lucrările de restaurare începute în 2007, au fost finalizate în anul 2015 și au readus proprietăţii farmecul de dinainte de 1947. Planurile de restaurare au fost realizate de arhitectul Serban Sturdza, Presedintele Ordinului Arhitectilor, iar specialistul în patrimoniu construit David Bexter și arhitectul Eugen Pănescu s-au ocupat de coordonarea lucrărilor de restaurare.

Cine dorește să rezerve o vizită pentru perioada până la 30 aprilie 2022, poate apela telefonic +40 743 183 181 sau trimite un e-mail la contact@savarsinregal.ro .

Proiectele de la Săvârșin au privit renovarea, cu materiale și metode originale, a clădirii, refacerea arhitecturii și a neprețuitei colecții de arbori a parcului, dezvoltarea activității Ocolului Silvic Regal, împlinirea proiectului serelor ecologice, proiectului caselor sociale pentru cei mai nevoiași locuitori ai comunei, crearea “Satului meșteșugurilor” și “Satului Regal”, precum și alcătuirea unei echipe de specialiști care să dezvolte proiecte cu finanțare europeană pentru turism, agricultură, educație, meșteșuguri și proiecte culturale.

Săvârşinul este locul în care Familia Regală se simte acasă, locul în care și-au petrecut sărbătorile Regele Mihai şi Regina Ana. Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu se simt ataşaţi de această zonă şi de oamenii de aici. Castelul Regal de la Săvârşin găzduiește anual Festivalul naţional de literatura „Dorel Sibii”, aflat sub înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta, precum și sărbătorile tradiționale de Crăciun și Anul Nou, când români din întreaga țară și din Republica Moldova vin să colinde Familia Regală. Tot la Săvârșin au loc competiții ssportive cu caracter național, cum a fost „Cupa Satelor la Oină”.