Ce este literatura feministă? Și alte lămuriri despre Manifestul scriitoarelor
Colectivul care a inițiat „Manifestul scriitoarelor feministe de stânga” s-a creat circumstanțial, conform unui material publicat pe Literatură și Feminism. Scriitoarele provin din contexte diverse, atât dintr-o zonă mai alternativă, cât și dintr-una mai mainstream, nu este un colectiv unitar și nici nu au reprezentante.
„Ne-am adunat inițial pentru a fi solidare și a le oferi sprijin scriitoarelor care s-au confruntat cu valuri de ură și agresiune online, după acordarea premiului național pentru poezie Mihai Eminescu. Din discuțiile pe care le-am purtat a rezultat că, în ciuda faptului că avem și multe păreri diferite, avem și raportări comune la tot ce s-a întâmplat și poate fi util să le afirmăm public”, se precizează în articolul de pe platforma Lit/Fem.
Mediul literar prezent este unul profund conservator, chiar dacă există tendințe progresiste care fac posibilă recunoașterea unor poete și a literaturii lor feministe. Scriitoarele care sunt implicate direct în structurile acestui mediu, care merg la evenimente și au constant legătură cu cei care dețin resursele și oferă acces la spații de vizibilitate (reviste, festivaluri, premii), o știu cel mai bine: gândirea predominantă din literatura română e una conservatoare, cu rare și ocazionale insule de progresism.
Literatura adevărată e considerată „autonomă” adică desprinsă de orice fel de gândire politică.
Literatura politică, adică aceea care propune revelarea unor mecanisme sociale, dar și găsirea unor expresii solidare, nu doar empatice, ci și mobilizatoare, e considerată „tezistă”. Misoginia, homofobia, transfobia, rasismul sunt considerate „autentice” și „valoroase estetic”, și nu doar atunci când autorul găsește formule ingenioase pentru ele. Resursele se împart pe criteriile „valorii estetice”, mergând deci deseori către cei care reproduc misoginia, homofobia, transfobia, rasismul. Mitul bărbatului de geniu, cu talent inegalabil, rezistă. Atitudinile agresive, agresiunile directe, fizice sau verbale, ale bărbaților din acest mediu sunt la ordinea zilei și rămân nesancționate.
Lucrurile sunt desigur mult mai complexe, am semnalat aici doar câteva simptome ale unui sistem pe care rămâne să-l analizăm și să-l descriem în perioada următoare cât vom putea de fidel. În acest sens, ne-am gândit să deschidem o rubrică săptămânală pe platforma Literatură și feminism, unde inițiatoarele și persoanele care au susținut Manifestul vor putea publica diverse materiale în continuarea acestuia.
Ce este literatura feministă și cum se deosebește de „literatura feminină” și de „literatura scrisă de femei”
În română, folosim „feminin” și când ne referim la gingășie, delicatețe etc, și când vrem să spunem „femeiesc”, adică ceva propriu femeilor. Astfel, pare că „feminitatea” ca ansamblu de caracteristici decurge din sexul biologic. Dacă suntem desemnate „fete” la naștere, societatea va aștepta de la noi ca feminitatea, la fel ca atracția hetero pentru bărbați, să decurgă „natural” din această desemnare. De fapt, feminitatea, la fel ca masculinitatea, sunt dobândite prin socializare. Cum spunea Simone de Beauvoir, femeie nu te naști, ci devii. Feminitatea și masculinitatea se învață, uneori cu forța, sub amenințarea rușinii și a pedepsei: suntem constrânse să le adoptăm pentru a nu tulbura sistemul de gen. Conservatorii susțin că e „natural” ca sexul și expresia de gen să vină una în continuarea celeilalte. Feminismul queer contestă vehement acest lucru: indiferent de sexul atribuit la naștere, ar trebui să avem libertatea de a performa așa cum vrem: feminin, masculin, non-binar, adică amestecând caracteristicile și refuzând organizarea lor în două poluri opuse. A performa înseamnă: a arăta, a vorbi, a ne mișca, a scrie feminin, masculin, non-binar. De aceea, credem că literatura feminină nu este echivalentă cu literatura scrisă de femei. O literatură cu caracteristici feminine poate să fie și chiar este scrisă de oricine. La fel și cea zisă „masculină”.
Prin urmare, literatura scrisă de femei poate avea caracteristici feminine, masculine sau mixte. Femeile pot scrie oricum, pentru că interesele și viețile lor sunt foarte diverse. Literatura scrisă de femei poate revela mult despre socializarea ca femeie în diferite contexte, ignorate sau devalorizate de bărbații care încă domină și literatura, și celelalte arte. Dar literatura scrisă de femei nu este în niciun caz neapărat feministă. Femeile pot scrie texte feministe. Dar pot la fel de bine să scrie și texte fasciste, transfobe, misogine (dacă au învățat că practicarea misoginiei le aduce avantaje în mediile încă dominate de bărbați).
Literatura feministă este literatura în care poziția politică este asumată: o literatură conștientă că ne întrupăm, trăim și simțim la intersecția mai multor sisteme de opresiune, precum patriarhatul, capitalismul, rasismul. Organizarea socială bazată pe aceste sisteme ne împinge spre margini sau ne conduce ușurel spre centru, în funcție de locul și situația în care ne-am născut și trăim. Presiunea care ne marginalizează este mai puternică dacă suntem femei, dacă orientarea noastră sexuală nu este hetero, dacă suntem de etnie romă, dacă avem suferințe psihice, dizabilități, dacă ne-am născut în medii precare. O literatură feministă lucrează cu expresia literară și pentru a dezvălui aceste mecanisme, și pentru a căuta terenul comun de creare a solidarității, empatiei, unității, pentru posibilitatea schimbării.
Literatura feministă poate fi scrisă de oricine, dar e probabil mai puternică atunci când e scrisă de persoane care au avut acces și vizibilitate reduse în mediile literare, și care s-au confruntat direct cu marginalizarea în viețile lor, dezvoltând o conștiință feministă care face parte în mod organic din felul în care experimentează și înțeleg lumea.
Ce însemană că este nevoie de „literaturi multiple cu voci diverse scrise în mai multe limbi și limbaje”?
Nu doar lumea în care trăim este organizată în jurul unei epistemologii dominante, adică în jurul unui sistem de cunoaștere hegemon, ci mai ales câmpul literar, cu atât mai mult cu cât acesta desemnează una dintre sferele principale unde cunoașterea este produsă. Faptul că literatura răspunde unei epistemologii dominante face ca aceasta să apară sub forma unui tip de discurs singular, individualist. Acest tip de discurs este exprimat prin vocea unui subiect cu caracteristici unice care dau seamă despre genul, clasa, etnia etc. acestuia și care ne spun despre straturi mai mult sau mai puțin invizibile ale literaturii, și anume despre albitate și rasializare, patriarhat și oprimare de gen, clasism și precariat. Când cerem „recunoașterea existenței unor literaturi multiple cu voci diverse scrise în mai multe limbi și limbaje” cerem, deci, în primul rând, recunoașterea literaturii ca domeniu al vieții sociale și al realităților noastre politice. Realitatea noastră socială nu este imaginea unui singur subiect, iar literatura nu poate fi redusă la istoria acestuia, mai ales când este scrisă prin suprimarea altora.
De aceea, din poziția noastră de locuitoare a unor lumi multiple și interconenctate de opresiune și rezistență, credem că este nevoie de literaturi multiple și de înțelegerea actului de a scrie ca act multiplu.
Dacă ne gândim la simplul fapt că populația acestei țări este formată și din grupuri minoritare, grupuri care de altfel au contribuit de-a lungul istoriei acestei țări la cultură, economie, știință etc., am putea vedea necesitatea recunoașterii unor literaturi multiple scrise în mai multe limbi și limbaje; o negare a acestor realități echivalează cu negarea contribuțiilor acestor grupuri, fie ele trecute sau actuale, cu o suprimare a istoriei acestor grupuri, dar și a propriei istorii. Așadar, ele există. Pe de altă parte, recunoașterea și reprezentarea unor literaturi multiple ar duce la demitizarea și denaționalizarea ideii de literatură și istorie, ceea ce ar fi un pas înspre o maturizare culturală și o recunoaștere a complexității culturale, istorice, sociale și lingvistice, dar și un pas către o chestionare a privirii nostalgice și idealizate asupra trecutului și literaturii.
De ce trebuie schimbat felul în care este văzută și înțeleasă literatura și ce consecințe poate avea această schimbare la nivel social
„Poezia nu e un lux”, după cum spune Audre Lorde. Fiecare dintre noi ar trebui să aibă acces la ea, la a citi, a scrie și a se regăsi în ceea ce citește. Literatura se produce în interiorul unei societăți, iar într-o societate capitalistă și patriarhală, ea va fi, deseori, creată după acest chip. La fel cum chestionăm tot ce este „dat”, vom chestiona și literatura, nelăsând-o într-un spațiu „neutru”, al „frumosului”, în care ceea ce „sună bine” poate să fie opresiv, căci „sună bine”. Pentru noi este important și necesar să auzim acea literatură compusă din voci care nu se reduc reciproc la tăcere, care nu minimalizează sau invizibilizează și nu reproduc violența. Ceea ce câștigăm, pentru început, e un spațiu în care să ne putem auzi.
Ne câștigăm, cred, și pe noi înșine: descoperim cine suntem, nu cine credeam că suntem sau ce ni s-a spus că suntem; descoperim și cunoaștem miturile, fanteziile, nostalgiile restauratoare ale opresiunii pe care am fost învățate/ți să le venerăm; descoperim cum a fost scrisă și transmisă această istorie și lecțiile toxice care au definit și încă definesc literatura.
Cum ne putem solidariza, ca cititoare, cititorx, cititori
Este necesar să afirmăm din nou că o literatură nechestionată nu va face decât să reproducă aceleași mecanisme și sisteme opresive. Este important și necesar să ne dezobișnuim în a vedea literatura ca pe o entitate pură, apolitică, care este scrisă pentru a adormi minți și calma anxietăți patriarhale și suprematiste. Este important și necesar să ne dezobișnuim în a citi literaturile cu ochi neutri, în căutarea „frumosului apolitic” și a unui refugiu în fața schimbării și politicului. Este important și necesar să deconstruim felul în care am fost învățate/ ți să citim și scriem literatura, să numim acest tip de lectură ca ceea ce este: mistificare și escapism, dezangajare și internalizare a mecanismelor opresive. Așadar, cititoarea și cititorul pot să „sprijine” cunoașterea, conștientizarea, chestionarea: vor ști ce să facă atunci când vor ieși de sub vraja „frumosului apolitic” și a purității.