Organizația Salvaţi Copiii extinde programul „Să fim prieteni – Fără bullying” în 15 grădiniţe

Conform unui studiu realizat pe parcursul anului 2021, rezultă că 76% dintre copii sunt certaţi la şcoală, iar 56% dintre părinţi îşi pedepsesc copiii. Organizația Salvaţi Copiii România anunță extinderea programului derulat în perioada februarie 2020 – iunie 2021, ce a dus la un rezultat de reducere a excluziunii sociale cu 7%.
Datele au arătat că 22% dintre copii sunt expuşi abuzului verbal şi limbajului violent în mediul şcolar. Un procent ridicat dintre copii (76%) spun că profesorii îi ceartă atunci când greşesc, ceea ce arată prevalenţa metodelor pedagogice critice şi punitive, în detrimentul sprijinului activ acordat elevilor în procesul de învăţare şi comunicare. Abuzul fizic asupra copilului în familia de provenienţă este asociat semnificativ cu comportamente de tip bullying între copii în şcoală, în condiţiile în care 56% dintre părinţi au declarat că-şi pedepsesc copiii dacă greşesc.
Expuşi la violenţa adulţilor, copiii învaţă violență. Excluderea din grup, izolarea socială, ameninţarea cu violenţa fizică şi/sau umilirea, violenţa fizică şi distrugerea bunurilor personale, interdicţia de a vorbi/interacţiona cu un alt coleg, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator sunt comportamente specifice de bullying cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul şcolar, subliniază reprenzentanții ONG-ului.

Încă din 2016, Salvaţi Copiii România atrăgea atenţia asupra extinderii fenomenului de bullying, dacă nu se iau măsuri complexe pentru reducerea violenţei din şcoli. Primul studiu naţional cu privire la fenomenul de bullying în şcolile româneşti, lansat de Salvaţi Copiii în 2016, arăta că:
- 73% dintre elevi au fost martorii unei situaţii de bullying în mediul şcolar;
- 3 din 10 copii sunt excluşi în mod constant din grupul de colegi;
- 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia sau lovirea de către colegi;
- 1 din 4 copii a fost umilit în faţa colegilor.
În urma acestor analize de context, Organizaţia Salvaţi Copiii România a dezvoltat o serie de intervenţii focalizate, cu scopul de a diminua fenomenul bullying-ului, testând grupul de acţiune antibullying în şcoli şi contribuind major la adoptarea normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenţei psihologice – bullying-ului.
Începând cu luna februarie 2020, Organizaţia Salvaţi Copiii România implementează, în parteneriat cu Salvaţi Copiii Danemarca şi The Mary Foundation, un program complex de prevenire a bullying-ului, care face din relaţiile pozitive dintre copii-copii şi copii-adulţi o prioritate, creând pentru toţi actorii implicaţi oportunităţi de a participa şi de a acţiona.
Programul „Să fim prieteni – Fără bullying în grădiniţe”…
…este bazat pe metodologia Free of Bullying şi a fost construit pornind de la premisa, validată ştiinţific de cele mai recente studii internaţionale, potrivit căreia un puternic simţ al comunităţii şi relaţiile pozitive dintre copii previn excluderea şi bullying-ul.
Studiile arată că, desi bullyingul este un fenomen vizibil în şcoli, specialiştii care lucrează cu preşcolarii pot observa primele semne de bullying de la vârste foarte mici. Încă de la vârsta de 3 ani, în relaţiile dintre copii se întâlnesc comportamente de excludere socială – ignorare, eliminare din joc, condiţionarea prieteniilor. (Helgesen, M.B. Mobbing i barnehagen. Et sosialt fenomen, 2014).
Comportamentele de excluziune socială s-au redus la 7%
În perioada februarie 2020 – iunie 2021, Salvaţi Copiii a pilotat programul „Să fim prieteni – Fără bullying în grădiniţe” în 5 grădiniţe din Bucureşti, dezvoltând competenţele specialiştilor din unităţile de învăţământ, informând şi implicand părinţii şi distribuind materiale educaţionale specifice metodologiei către 450 de copii.
Analiza impactului proiectului pilot demonstrează eficienţa intervenţiei, evidenţiind reducerea comportamentelor de excluziune socială de la 21% la 7%, reducerea comportamentelor agresive de la 17% la 9%, creşterea numărului situaţiilor în care copiii manifestă curaj în a-şi apăra prietenii, de la 82% la 94%.
În luna ianuarie 2022, Salvaţi Copiii extinde programul pilot, dotând alte 10 grădiniţe din Bucureşti, Suceava şi Călăraşi cu materiale educaţionale specifice programului „Să fim prieteni – Fără bullying în grădiniţe” şi lansează invitaţia către autorităţile publice locale să fie parteneri în dezvoltarea programului la nivel naţional.
Salvaţi Copiii derulează în grădiniţele din program sesiuni de formare pentru directori, cadre didactice şi consilieri, asigură consilierea specialiştilor pe tot parcursul anului şcolar pentru utilizarea metodologiei „Să fim prieteni” în lucrul cu copiii şi cu părinţii, pune la dispoziţia grădiniţelor materiale educaţionale şi evaluează impactul programului.
„Să fim prieteni – Fără bullying” este implementat prin introducerea unei game de practici sociale care întăresc spiritul comunitar al copiilor. Un exemplu în acest sens îl reprezintă discuţiile de grup (întrunirile copiilor), unde sunt folosite cartonaşe de conversaţie pentru a iniţia discuţiile, dar şi prin folosirea Ursuleţului Prietenos, a masajului şi a activităţilor ritmice.
Ne exprimăm speranţa că şi în România există autorităţi publice naţionale şi locale care au în vedere starea de bine a copiilor şi prioritizează intervenţii pe termen lung care să susţină dezvoltarea socio-emoţională a acestora.
Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România
Autorităţile locale pot sprijini grădiniţele prin informarea acestora despre resursele puse la dispoziţie de Organizaţia Salvaţi Copiii şi prin alocarea de resurse în bugetul grădiniţelor pentru anul şcolar 2022-2023, pentru a pune la dispoziţia cadrelor didactice şi copiilor materialele educaţionale care să fie folosite în activităţi de reducere a fenomenului de bullying, cu impact pe termen lung.
În Danemarca, unde metodologia Free of Bullying este implementată în 60% dintre grădiniţe şi 45% dintre creşe, rezultatele sunt impresionante: copiii din grădiniţele în care programul este funcţional demonstrează un nivel ridicat de empatie, colaborează bine şi au capacitatea de auto-reglare emoţională foarte dezvoltată. Impactul este vizibil pe termen lung, procentul elevilor care raportează situaţii de bullying scăzând de la 25% (1998) la 5% (2018).